Cel mai nou „prieten” al lui Trump: Merită note bune pentru cum guvernează

Publicat: 22 09. 2017, 12:32

„Domnul Erdogan a devenit prietenul meu. El guvernează o parte foarte dificilă a lumii. Sincer, merită note bune pentru asta”, a declarat președintele american înainte de întâlnirea cu liderul turc. 

Erdogan a transmis deja că principalele puncte pe agenda discuțiilor vor fi relațiile bilaterale și situația din regiune, iar simpatia pare să fie reciprocă sau cel puțin asta arată afirmațiile publice ale președintelui turc care, conform EFE, a vorbit despre Trump ca despre „dragul meu prieten Donald”. 

În urmă cu câteva zile, americanii au hotărât că nu vor mai vinde arme către Turcia care să fie destinate serviciului de protecție al lui Erdogan, după ce în luna mai membrii ai personalului turc de securitate au fost implicați în incidente violente cu protestatari. Legăturile diplomatice dintre Ankara și Washington au devenit din ce în ce mai încordate după lovitura de stat eșuată din vara anului trecut, în special pe fondul insistențelor Turciei de a obține extrădarea clericului Fethullah Gülen, acuzat că ar fi instrumentat puciul.