Cererea expresă pentru ONU a președintelui Coreei de Sud la câteva zile după discuțiile cu Kim Jong Un

Publicat: 01 05. 2018, 11:18

Kim Eui-kyeom, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale de la Seul, a anunțat, marți, că Moon Jae-in a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Președintele sud-coreean i-a transmis lui Guterres că vrea ca ONU să monitorizeze implementarea acordurilor asumate după summitul inter-coreean, printre care se numără și închiderea centrului nuclear din Coreea de Nord.

Secretarul general al ONU a afirmat că este dispus să depună toate eforturile pentru a asigura pacea și stabilitatea în Peninsula Coreea.

Coreea de Nord s-a angajat să închidă singurul poligon de teste atomice din țară în luna mai, Phenianul urmând să invite experți și jurnaliști internaționali, inclusiv din SUA, care să observe procesul de denuclearizare, a declarat liderul nord-coreean Kim Jong-Un, potrivit Președinției de la Seul.

De asemenea, Ministerul Apărării de la Seul a precizat cele două state au început demontarea difuzoarelor prin care transmiteau emisiuni de propagandă peste granița comună. Măsura a fost convenită la summitul de săptămâna trecută dintre Moon Jae-in și liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un.