Cu ce CONDIȚIE vor accepta liderii UE amânarea Brexit până pe 22 mai

Publicat: 21 03. 2019, 19:58
Actualizat: 25 03. 2019, 19:15

„Uniunea Europeană se angajează să accepte înainte de 29 martie 2019 amânarea Brexit până pe 22 mai, dacă Acordul de retragere va fi aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare”, arată un proiect de acord propus la summitul Consiliului European.

„Dat fiind că Marea Britanie nu intenționează să organizeze alegeri europarlamentare, nu va fi posibilă amânarea Brexit după această dată”, precizează documentul, obținut de agenția Reuters.

Dacă Uniunea Europeană nu acceptă amânarea Brexit, Marea Britanie va ieși din organizație pe 29 martie.

Premierul Theresa May a anunțat miercuri că a solicitat formal amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie, prin prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 30 al Tratatului comunitar. Theresa May a susținut la Londra că nu ar fi corect ca Marea Britanie să participe la scrutinul europarlamentar programat în perioada 23-26 mai. Premierul Marii Britanii a transmis că i-a solicitat formal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE până pe 30 iunie. „În calitatea de prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit mai târziu de 30 iunie”, a afirmat Theresa May.

Oficiali din cadrul Comisiei Europene au declarat sub protecția anonimatului că liderii Uniunii Europene vor stabili la summitul Consiliului European dacă vor accepta producerea Brexit pe 23 mai sau dacă vor opta pentru o amânare mai îndelungată, de cel puțin un an. În al doilea caz, Marea Britanie va trebui să participe la scrutinul europarlamentar. „Orice amânare oferită Marii Britanii va trebui fie să dureze până pe 23 mai 2019, fie ar trebui să fie o perioadă semnificativ mai lungă și va necesita participarea la alegerile europene. Aceasta este singura modalitate de a proteja funcționarea instituțiilor UE și capacitatea acestora de a lua decizii”, arată un proiect de document al Comisiei Europene.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Foto: Hepta