Davos: Nu este o criză financiară

Publicat: 21 01. 2016, 14:59
Actualizat: 05 02. 2016, 16:30

În timp ce subiectele abordate la Davos variază între impactul robotizării asupra locurilor de muncă și inegalitățile de gen și avere, indicele bursier global, MSCI se află la cel mai redus nivel după iulie 2013.

Dacă va rămâne la același nivel, declinul de 9,9% al indicelui MSCI din ianuarie ar fi cel mai grav după 2009.

„Nu cred că se va repeta situația din 2008…asta nu înseamnă că în piață nu există riscuri semnificative, unul dintre ele încetinirea creșterii în China”, a spus John Veihmeyer, președinte la compania de audit KPMG.

FMI a redus marți estimarea referitoare la creșterea economiei mondiale pentru a treia oară în mai puțin de un an, la 3,4%, în condițiile în care economia chineză a înregistrat în 2015 cel mai slab ritm de creștere din ultimul sfert de secol.

Comisarul european pentru Economie, Pierre Moscovici, a afirmat la televiziunea Reuters că investitorii sunt speriați de încetinirea rapidă a economiei chineze și de scăderea dramatică a prețurilor petrolului, dar că nu crede că va avea loc o revenire a crizei financiare internaționale.

„Nu cred că se va întoarce criza financiară… dar sunt riscuri de scădere care trebuie rezolvate”, a spus Moscovici.

El a menționat în special îngrijorările legate de China, care trece printr-o tranziție dificilă și nesigură.

Unii participanți la forumul de la Davos sunt mai puțin încrezători în perspectiva anului 2016, după începutul dificil al anului.

„Turbulențele din piață pot fi un semn că ceva este în neregulă și, chiar dacă este irațional, poate avea consecințe reale. Ce are loc acum este un mesaj că optimismul exagerat care s-a răspândit este greșit”, a declarat pentru Reuters economistul american Joseph Stiglitz, deținător al unui premiu Nobel pentru Economie.

În timp ce Moscovici a spus că este încrezător că băncile centrale au instrumente să revigoreze economia mondială după anii de dobânzi scăzute și suplimentare a lichidităților, Stiglitz nu este convins.

„Rezerva Federală (Fed) nu înțelege. Fed crește dobânzile, Brazilia crește dobânzile, într-o lume în care lucrurile nu merg bine. Băncile centrale sunt deseori mai rupte de realitate decât piețele”, a spus Stiglitz, adăugând că nu vede vreo șansă a unei intervenții la nivelul G7 sau G20.

Afaceristul britanic Roger Carr, care este președinte ale grupului BAE Systems din industria apărării, spune că viitorul nu arată luminos.

„Anul trecut la Davos era o atmosferă foarte diferită, destul de bună. Problema era ce avem și ce nu avem, nu dacă vom avea cu toții mai puțin”, a explicat Carr, care a adăugat că atmosfera este foarte pesimistă în prezent.

Pe de altă parte, bancheri precum fostul director general al Barclays, Bob Diamond, a spus că încetinirea economiei chineze este o corecție sănătoasă care, deși serioasă, este necesară.

Diamond, care investește în prezent în Africa, a declarat că situația actuală nu este comparabilă cu cea din trimestrul patru al anului 2008 și primul trimestru din 2009, pe care a descris-o ca „cea mai gravă corecție economică pe care a văzut-o vreodată”, întrucât economia SUA crește, iar cea a Europei Occidentale merge bine.

Opinia sa este susținută și de profesorul Ding Yuan, vice-președinte și decan al China Europe International Business School în Shanghai. El a arătat că ar fi greșit să consideri că mica devalorizare a yuanului și scăderea indicelui Shanghai 300 sunt indicatori ai sănătății economiei chineze.