DECLARAȚIE. Premierul moldovean: Medicii români care au venit în Republica Moldova au șansa să învețe de la doctorii noștri cum se tratează COVID-19

Publicat: 04 05. 2020, 14:14
Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu / Sursa - Facebook

Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat luni, după o întrevedere cu președintele Igor Dodon și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Zinaida Greceanîi, că medicii români care au venit în țara sa pentru a ajuta în lupta împotriva COVID-19 au și șansa de a învăța de la medicii moldoveni cum se tratează această boală, date fiind rezultatele obținute de Moldova în această perioadă.

Chicu a declarat că își bazează declarația pe faptul că rata deceselor în Republica Moldova este de doar 3%, comparativ cu rata de 5,7% din România sau 7% la nivel mondial, informează realitatea.md.

„Vreau să remarc ajutorul pe care Republica Moldova l-a primit din partea mai multor țări, aici menționez de vizita ministrului de Externe al Ungariei și, bineînțeles, vizita ministrului de Externe al României, care a venit, în primul rând, să însoțească o echipă de medici, care activează și fac schimb de experiență cu medicii noștri. De ce eu tot spun despre schimb de experiență… Da, în primul rând, medicii români ajută medicilor noștri, dar, pe de altă parte, eu vreau încă o dată să menționez profesionalismul excepțional al medicilor noștri, care au ajutat și ajută la tratarea persoanelor infectate”, a spus premierul moldovean.

El a adăugat că toți medicii care vin din străinătate pentru a ajuta Republica Moldova au oportunitatea de a învăța de la medicii moldoveni și le-a cerut cetățenilor să nu le fie rușine să le recunoască meritele doctorilor din Moldova.

„Eu am remarcat și săptămâna trecută și fiecare poate verifica: rata deceselor în Republica Moldova din cauza coronavirusului este de 3%, rata globală este 7%, în România este 5,7%. De aceea, trebuie să ne mândrim cu profesionalismul medicilor moldoveni și să nu ne rușinăm să-l spunem. Toți care vin la noi să ne ajute au și oportunitatea să învețe de la medicii noștri cum se tratează asemenea boli”, a spus Ion Chicu.

O echipă formată din 42 de medici și asistenți a plecat săptămâna trecută în Republica Moldova pentru a le oferi sprijin medicilor din această țară, iar la terminarea misiunii, care durează 15 zile, Ministerul român al Apărării va dona zece sisteme de izolare și transport Moldovei. Echipa medicală își desfășoară activitatea în Chișinău, Cahul și Bălți.