Discuții pe tema Brexit între ambasadorii statelor UE

Publicat: 20 10. 2019, 11:27

Ambasadorii statelor membre în Uniunea Europeană urmează să aibă o reuniune duminică, în contextul în care Parlamentul de la Londra a amânat votul privind acordul Brexit, relatează site-ul publicației Financial Times.

Donald Tusk, președintele în funcție al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislației asociate Acordului Brexit va dura cel puțin câteva luni.

În acest context, statele membre UE ar putea alege să țină un summit de urgență pentru a dezbate acordarea unei noi amânări privind Brexit, sau să răspundă la cerere printr-o procedură scrisă.