GALERIE FOTO. Vulcanul Sinabung ar putea erupe din nou

Publicat: 16 11. 2013, 16:48
Actualizat: 21 03. 2019, 16:54

Autoritățile indoneziene au lansat, la finalul acestei săptămâni, o nouă avertizare publică privind o posibilă nouă erupție a vulcanului Sinabung. Oficialii se tem că cenușa vulcanică ce continuă să apară din interiorul vulcanului situat în nordul insulei Sumatra ar putea fi un semn că puterea acestuia se află în creștere, scrie Huffington Post.

La începutul săptămânii în curs autoritățil locale au emis în acest sens un ordin de evacuare a 2.500 de persoane.

FOTO: Sutanta Aditya/Mediafax Foto/AFP

„Erupția puternică a vulcanului Sinaburg de astăzi a eliberat cenușă vulcanică, fluxuri piroclastice și lavă, punând în pericol locuitorii din satele aflate în apropierea sa, inclusiv Gurukinayan. I-am evacuat pe toți”, declara la acea vreme purtătorul de cuvânt al administrației districtului indonezian Karo, unde este localizat Sinabung.

FOTO:Kharisma Tarigan/Mediafax Foto/AFP

Sinabung a erupt pentru prima oară în ultimii trei ani în luna septembrie. Atunci circa 6.000 de perosane au fost nevoite să își părăsească locuințele și să se adăpostească în  moschei sau în clădiri aparținând autorităților, potrivit Mediafax.

FOTO:Kharisma Tarigan/Mediafax Foto/AFP

Vulcanul a erupt în anul 2010 de două ori, în luna august și în luna septembrie, după ce a fost inactiv pentru aproape 100 de ani.

FOTO:Atar/Mediafax Foto/AFP

În Indonezia există zeci de vulcani activi. Regiunea este situată pe așa numitul „Cerc de foc al Pacificului” unde plăcile tectonice intră frecvent în coliziune provocând erupția acestora.