Germania și Grecia, acord pentru DEPORTAREA imigranților. În ce condiții va putea să acționeze Berlinul

Publicat: 18 08. 2018, 09:27
Actualizat: 27 03. 2019, 14:18

Săptămâna trecută, Germania și Spania au ajuns la o înțelegere similară. Ambele acorduri au fost făcute în urma unei dispute internă între cancelarul german Angela Merkel și partidul bavarez Uniunea Creștin-Socială (CSU).

„Semnarea unui acord administrativ cu Grecia reprezintă un pas înainte către mai multe condiții privind politica de migrare în Europa”, a declarat ministrul german de Externe Horst Seehofer într-un comunicat.

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului, Eleonore Petermann, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că acordul cu Grecia, precum cel cu Spania, va permite Germaniei să trimită înapoi imigranți în 48 de ore.

Petermann a mai informat că Germania poartă negocieri „foarte avansate” pentru a ajunge la o înțelegere similară cu Guvernul italian.

În luna iulie, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și filiala sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CSU) au ajuns la un compromis privind imigrația, ce prevede crearea de centre de tranzit în Germania pentru deportarea azilanților în țările în care au fost înregistrați inițial.