Iohannis, maraton diplomatic în Portugalia. Cincisprezece președinți ai Uniunii se reunesc la Porto și Lisabona

Publicat: 04 10. 2023, 17:01
Actualizat: 04 10. 2023, 17:03

Klaus Iohannis va efectua, de vineri până luni, o vizită de stat în Portugalia, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa. Președintele este invitat special la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, care va avea loc la Porto. Iohannis va avea ocazia să aibă întrevederi cu alți 13 președinți ai Uniunii Europene.

Reuniunea Grupului Arraiolos marchează 20 de ani de la debutul acestei platforme informale de consultare la nivel prezidenţial între 16 state ale Uniunii Europene.

La reuniune vor mai participa preşedinţii Germaniei – Frank-Walter Steinmeier, Bulgariei – Rumen Radev, Croaţiei – Zoran Milanovic, Sloveniei – Natasa Pirc Musar, Estoniei – Alar Karis, Finlandei – Sauli Niinisto, Greciei – Katerina Sakellaropoulou, Ungariei – Katalin Novak, Irlandei – Michael Higgins, Italiei – Sergio Mattarella, Letoniei – Edgars Rinkevics, Maltei – George Vella, şi Poloniei – Andrzej Duda.

Problema Ucraina, temă principală

Șeful statului va susţine, ca vorbitor principal, o prezentare axată pe provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile necesare pentru a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina şi asigurarea unităţii de poziţii europene şi euroatlantice în abordarea efectelor de securitate ale războiului.

Soldați portughezi la Caracal

Sâmbătă, preşedintele Iohannis va fi primit de omologul portughez la Lisabona. Domeniul apărării este una dintre componentele cheie ale cooperării bilaterale, româno-portugheze, cu scopul consolidării apărării aliate pe Flancul Estic al NATO, un rezultat al acestei cooperări fiind participarea Portugaliei cu un contingent de forţe terestre la brigada multinaţională NATO din România, la Caracal.
Pe agenda consultărilor politice dintre cei doi şefi de stat se vor afla, pe lângă intensificarea cooperării în domeniul apărării, şi colaborarea politico-diplomatică şi cea sectorială, cu accent pe intensificarea comerţului, a investiţiilor şi pe domeniul energiei, al digitalizării, al sănătăţii, al educaţiei şi al culturii.
În cadrul vizitei, şeful statului va avea şi o întrevedere cu prim-ministrul portughez, Antonio Costa, discuţii cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.
În marja vizitei de stat vor fi semnate documente bilaterale în domeniul energiei şi în cel al investiţiilor şi comerţului.