Iranul încheie orice „negociere directă” cu Statele Unite, privind programul NUCLEAR/ Teheranul evidențiează relațiile economice stabile cu Moscova

Publicat: 25 02. 2025, 20:12
Actualizat: 25 02. 2025, 20:21

Iranul a încheiat orice ”negociere directă” cu Statele Unite, în contextul ”presiunii maxime” exercitate de președintele american, Donald Trump, asupra programului nuclear iranian.

Donald Trump a condus o politică a ”presiunii maxime” împotriva Iranului, în timpul primului său mandat, prin impunerea de sancțiuni pentru a slăbi țara, din punct de vedere economic și a o izola pe scena internațională.

De la preluarea celui de-al doilea mandat, Donald Trump s-a arătat favorabil unor negocieri cu Iranul, dar a impus, de asemenea, sancțiuni.

”Noi nu vom negocia sub presiune, sub amenințare sau sub sancțiuni”, a declarat Abbas Araghchi, șeful diplomației iraniene.

”Nu va exista nicio posibilitatea de negociere directă între noi și Statele Unite, privind chestiunea nucleară, atâta timp cât presiunea maximă va fi aplicată în această manieră”, a afirmat Abbas Araghchi, citat de cotidianul Le Figaro.

Statele Unite s-au retras în 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, din acordul nuclear cu Iranul și au aplicat un pachet de sancțiuni. Rusia este parte a acestui acord, care a fost semnat, de asemenea, de Franța, Germania, Marea Britanie și China. Drept răspuns la retragerea Statelor Unite, Teheranul și-a anulat angajamentele și și-a avansat programul nuclear.

Iranul a transmis că programul său nuclear are doar un scop civil, pentru energie și a negat acuzația că ar avea obiective militare.

Iranul și Rusia își consolidează relațiile diplomatice

Iranul și Rusia au fost principalii aliați ai regimului lui Bashar Al-Assad, în Siria, care a fost îndepărtat de la putere în decembrie 2024, de o coaliție condusă de gruparea islamistă radicală Hay’at Tahrir al-Sham.

”În Siria, avem poziții foarte apropiate. Vrem ca pacea, securitatea, integritatea teritorială și suveranitatea națională să fie menținute” a susținut Abbas Araghchi.

”În ceea ce privește relațiile bilaterale (între Iran și Rusia n.r.), cooperarea  noastră economică progresează rapid”, a evidențiat șeful diplomației iraniene.

Foto: Profimedia

Citește și:

Moscova dezvăluie ETAPELE reluării dialogului cu Washingtonul/ Kremlinul pledează pentru o cooperare economică între Rusia și SUA

UE apelează la sprijinul INDIEI pentru a intensifica sancțiunile contra Rusiei /Ursula von der Leyen se va deplasa la New Delhi