Kremlinul respinge avertismentele Lituaniei despre un atac rusesc iminent: „O altă doză de povești înfricoșătoare”
Kremlinul a ironizat avertismentele Lituaniei din ultima perioadă, cu privire la un iminent atac rusesc. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a catalogat avertismentele președintelui lituanian Gitanas Nauseda drept „o altă doză de povești înfricoșătoare”.
Peskov a spus că guvernele țărilor baltice promovează „politici de ură îndreptată contra rușilor”. Secretarul de presă de la Moscova a acuzat că guvernul din Letonia de asemenea „practici constante” pentru a justifica extinderea infrastructurii militare, considerate „inacceptabile” pentru securitatea Federației Ruse.
Președintele Nauseda a spus că „serviciile de informații” i-au semnalat că Rusia se pregătește de noi acțiuni agresive pentru a testa unitatea NATO.
Reacția purtătorului de cuvânt al Kremlinului
În ultima declarație, Peskov a acuzat conducerea din Țările Baltice că induc panică în rândul populațiilor pentru a justifica creșterea costurilor pentru înarmare și extinderea infrastructurii militare.
„Statele Baltice își sperie populațiile cu amenințarea rusească pentru a construi și mai multă infrastructură NATO în regiune”, a spus Peskov.
Peskov a comentat și despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei în contextul eforturilor SUA pentru mediere.
„Prin intermediul canalelor diplomatice, Kremlinul a primit semnale pozitive că SUA sunt pregătite să se preocupe de situația din Ucraina după ce vor rezolva criza iraniană”, a spus Peskov, potrivit RBC-Ukraine.
Peskov, despre războaiele din Ucraina și Iran
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus la începutul lunii iulie că „Operațiunea Militară Specială” din Ucraina a fost inițial plănuită ca o operațiune militară, dar a escaladat într-un război la scară largă din cauza intervenției Occidentului.
Peskov s-a declarat îngrijorat că situația din Golful Persic se degradează după ce SUA și Iran au reluat ostilitățile.
Sursa Foto: Profimedia