Lavrov acuză NATO că desfășoară activități militare agresive în Arctica: „O amenințare directă pentru Rusia, cu consecințe catastrofale”
Serghei Lavrov acuză NATO că desfășoară activități militare „agresive” în Arctica și susține că acestea reprezintă o amenințare directă pentru Rusia. Ministrul rus de Externe avertizează că un incident ar putea declanșa o confruntare armată cu „consecințe catastrofale”.
Rusia avertizează că intensificarea prezenței militare a NATO în Arctica crește riscul unei confruntări armate într-o regiune cu o importanță strategică uriașă, unde Moscova deține inclusiv submarine capabile să transporte arme nucleare. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că activitatea Alianței în Extremul Nord a devenit o „amenințare directă” la adresa securității Rusiei.
Avertismentul a fost lansat într-un articol publicat luni de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova și vine într-un moment în care statele NATO își consolidează capacitățile militare în nordul Europei, pe fondul deteriorării profunde a relațiilor cu Rusia după invazia Ucrainei, scrie France24.
În centrul criticilor Moscovei se află misiunea „Arctic Sentry”, lansată de NATO în luna februarie pentru întărirea prezenței Alianței în Extremul Nord.
Tensiunile sunt alimentate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, dar și de interesul manifestat de președintele Trump pentru preluarea, într-un fel sau altul a Groenlandei, teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei.
Moscova a mai criticat anterior misiunea „Arctic Sentry”. Lavrov califică acum exercițiile militare ale NATO desfășurate în regiune drept unele „agresive”.
„O astfel de activitate militară în Extremul Nord reprezintă amenințări directe la adresa securității Rusiei. Riscul unor incidente care ar putea declanșa o confruntare armată, cu consecințe potențial catastrofale, este în creștere”, a afirmat Serghei Lavrov.
Arctica, regiunea în care Rusia deține o uriașă infrastructură militară
Avertismentul Moscovei apare în contextul în care chiar Rusia deține cea mai extinsă infrastructură militară și cea mai mare prezență militară din Arctica. Regiunea are o importanță crucială pentru strategia de apărare a Kremlinului.
Flota rusă care operează în Extremul Nord include submarine capabile să transporte armament nuclear, iar bazele militare și infrastructura construite de Moscova transformă zona într-o componentă importantă a capacității strategice ruse.
Arctica are însă și o miză economică uriașă. Rusia dezvoltă aici Ruta Maritimă Nordică, un coridor de navigație prin care Moscova încearcă să își îmbunătățească legăturile comerciale cu piețele asiatice.
Regiunea este bogată și în resurse naturale, inclusiv minerale și hidrocarburi, ceea ce amplifică interesul marilor puteri.
În ultimii ani, China și-a intensificat la rândul său activitatea în Arctica, în principal prin cooperarea cu Rusia. Astfel, o zonă care timp de decenii a fost asociată mai degrabă cu cercetarea, exploatarea resurselor și cooperarea internațională devine tot mai importantă în competiția strategică dintre Rusia și Occident.
NATO își întărește apărarea în Extremul Nord după invadarea Ucrainei
Statele membre NATO și-au accelerat la rândul lor investițiile în apărarea flancului nordic după ce Rusia a declanșat invazia Ucrainei în februarie 2022.
Una dintre cele mai recente decizii aparține Norvegiei, țară NATO care are frontieră terestră cu Rusia. Oslo a extins în această lună o brigadă militară recent înființată și amplasată în Arctica, parte a eforturilor de consolidare a capacității de apărare în Extremul Nord.
Mai mult, echilibrul strategic al regiunii s-a modificat semnificativ și după aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Practic, extinderea Alianței a făcut ca aproape toate statele arctice, cu excepția Rusiei, să fie membre NATO, sporind importanța militară a regiunii pentru ambele tabere.
Moscova respinge acuzațiile potrivit cărora ar reprezenta o amenințare pentru Alianță și susține că întărirea prezenței militare occidentale contribuie la escaladarea tensiunilor. NATO și statele sale membre își justifică însă consolidarea apărării prin schimbarea radicală a mediului de securitate european după invadarea Ucrainei de către Rusia.