Liderul opoziției din Israel îi cere lui Netanyahu negocieri pentru organizarea ALEGERILOR anticipate

Publicat: 22 01. 2024, 16:32
Actualizat: 22 01. 2024, 17:14

Yair Lapid, liderul opoziției din Israel, i-a cerut, luni, premierului Benjamin Netanyahu să accepte negocieri pentru convocarea alegerilor parlamentare anticipate, pe fondul amplificării stării de nemulțumire privind rezultatele ofensivei din Fâșia Gaza.

”Am o propunere pentru Benjamin Netanyahu: să ne așezăm amândoi, premierul și liderul opoziției, și să stabilim o dată” pentru alegerile anticipate, a declarat Yair Lapid, liderul formațiunii Yesh Atid (Există Viitor), conform cotidianului The Times of Israel.

Yair Lapid a subliniat că este inevitabilă ajungerea la alegeri parlamentare anticipate.

”Va mai dura o lună sau încă două luni. Dar există multe persoane din coaliția guvernamentală care nu mai suportă. Actualul Guvern este periculos pentru cetățenii israelieni. După cel mai mare dezastru din istoria națiunii, avem nevoie de un guvern care să recapete încrederea publicului, avem nevoie de recâștigarea încrederii în sistemul de securitate, avem nevoie de un plan pentru perioada după încheierea ofensivei din Fâșia Gaza. Eu sunt dispus să discutăm despre orice propunere rezonabilă”, a insistat Yair Lapid.

Premierul Benjamin Netanyahu, care era criticat din cauza reformelor judiciare și este contestat tot mai mult din cauza vulnerabilităților de securitate care au permis atacurile islamiste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți, a respins ideea alegerilor parlamentare pe durata ofensivei militare din Fâșia Gaza.

În urmă cu câteva zile, generalul israelian Gadi Eisenkot, membru al Cabinetului de război, a contestat abordarea tactică a premierului Benjamin Netanyahu, sugerând că este nerealist obiectivul învingerii totale a grupului Hamas și cerând, la rândul său, convocarea alegerilor parlamentare anticipate.

”Oricine evocă înfrângerea totală (a grupului Hamas – n.red.) nu spune adevărul. De aceea, nu ar trebui să spunem povești. În acest moment, situația din Fâșia Gaza este de așa natură încât obiectivele războiului nu au fost atinse”, a declarat, într-un interviu acordat postului Channel 12, generalul Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major și membru al partidului de opoziție Unitatea Națională. După atacurile islamiste din 7 octombrie 2023, Eisenkot s-a alăturat Guvernului de uniune națională format de premierul Benjamin Netanyahu.

Rudele celor aproximativ 125 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza insistă pentru obținerea eliberării acestora prin negocieri, dar formațiunile de extremă-dreapta care susțin Guvernul Netanyahu cer continuarea ofensivei militare împotriva grupului islamist palestinian Hamas.

Foto: Profimedia

Citește și:

Liderul partidului extremist AfD denunță ”deficitul democratic” al UE și vrea REFERENDUM privind apartenența Germaniei la Blocul comunitar