Mai mulți români ce dorm într-un pasaj subteran în Park Lane susțin că vor să se întoarcă acasă

Publicat: 14 07. 2014, 15:37

Cele 20 de persoane susțin că se află în Marea Britanie de o lună. După ce nu au reușit să își găsească locuri de muncă, ei se străduiesc să strângă suma de 75 de lire sterline(94 de euro) necesară pentru a se putea întoarce cu autocarul acasă.

O femeie în vârstă de 41 de ani, care a refuzat să își spună numele, susține că este disperată să ajungă înapoi la copiii ei. „Nu sunt locuri de muncă și nu sunt bani aici”, declară ea. Sergiu Barbu, în vârstă de 25 de ani, afirmă: „Toată lumea vrea să se întoarcă în România dar acum nu mai avem bani să ne întoarcem. Pentru că nu prea vorbim engleză, nu putem găsi de muncă”.

Localnicii susțin că aceștia distrug zona. „Oamenii nu se simt în siguranță din această cauză”, declară un gardian.

În vara trecută, peste 60 de români care campau în Park Lane au fost evacuați de poliție.