NATO și SUA nu cred în Acordul de la Minsk: 600 de militari SUA vor ajunge în Ucraina

Publicat: 12 02. 2015, 22:11

În contextul Acordului la care au ajuns liderii din Ucraina, Rusia, Germania și Franța în sensul încetării ostilităților în regiunile separatiste ucrainene, Președinția SUA a îndemnat Moscova să retragă militarii și echipamentele militare.

„Statele Unite sunt preocupate de escaladarea confruntărilor în cursul zilei de joi, o situație care intră în contradicție cu spiritul acordului de pace”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat Acordul de la Minsk, insistând ca documentul să fie implementat în totalitate. „Acum, este foarte important ca acordul să fie implementat în totalitate pe teren, fără întârziere. Însă escaladarea ostilităților nu este conformă cu spiritul Acordului. Rusia trebuie să înceteze susținerea acordată separatiștilor și să retragă militarii și armamentul din estul Ucrainei”, a subliniat Stoltenberg.

În pofida acordului de la Minsk, Departamentul american al Apărării a anunțat joi că va trimite în Ucraina 600 de militari americani pentru antrenarea trupelor ucrainene care luptă împotriva insurgenților proruși. Potrivit Fox News, Statele Unite vor trimite în Ucraina Brigada aeropurtată 173, staționată în prezent în Vicenza (Italia).

Misiunea de antrenare va începe în luna martie și se va desfășura în poligonul militar Iavariv, situat în apropierea orașului Liov, în vestul Ucrainei. Militarii americani vor pregăti trei batalioane militare ucrainene, a declarat Ben Hodges, comandantul forțelor americane din Europa.

Luptele au continuat joi în estul Ucrainei. În unul dintre incidente, cinci civili au fost uciși într-un atac cu obuze care a vizat o stație de autobuz din Donețk.

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat joi că s-a ajuns la un acord, la Minsk, pentru încetarea ostilităților în Ucraina începând din 15 februarie. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat până acum cu peste 5.350 de morți.