O pagină de internet care promovează ateismul, blocată în Rusia pentru ”insultă la adresa credincioșilor”

Publicat: 14 07. 2015, 07:39

Pagina grupului ‘Nu există Dumnezeu’, care numără 26.000 de abonați, a fost blocată pe Vkontakte, ‘Facebook-ul rus’, ca urmare a deciziei din mai a unui tribunal din Cecenia, republică rusă din Caucaz cu majoritate musulmană. ‘Grupul a fost blocat din cauza unor posibile încălcări ale regulilor site-ului’, se arată în mesajul administratorilor paginii.

Conform deciziei difuzate de presa rusă, pagina grupului avea un conținut ‘care insulta sentimentele creștinilor ortodocși’. Într-una dintre imagini apare, de exemplu, o caricatură a lui Iisus care îi spune unui chirurg în timpul operației: ‘Eu am creat cancerul, cum îndrăznești să îl operezi?’, iar chirurgul răspunde: ‘Tacă-ți gura, Iisus!’.

Din 2012, insulta la adresa sentimentelor religioase ale credincioșilor constituie delict în Rusia, fiind pasibilă de o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, amintește AFP, citat de Agerpres.