Pe ce aruncă UE 5 miliarde de euro. Fiecare stat membru este obligat să cotizeze!

Publicat: 22 03. 2021, 19:27
Pe ce aruncă UE 5 miliarde de euro. Fiecare stat membru este obligat să cotizeze! / Sursa FOTO: pixnio.com

Pe ce aruncă UE 5 miliarde de euro. Pe un program intitulat Instrument European pentru Pace, adoptat prin vot majoritar în Consiliul Uniunii Europene. Noul program beneficiază de un fond extrabugetar în valoare de 5 miliarde de euro. IEP se va derula în perioada 2021-2027.

Finanțarea, prin contribuţii din partea statelor membre UE! Banii se vor duce pe toate acţiunile externe ale blocului comunitar care au implicaţii militare.

Pe ce aruncă UE 5 miliarde de euro. Securitatea blocului comunitar, obiectiv strategic

Obiectivul final al IEP este acela de a spori capacitatea UE de prevenire a conflictelor, de a menţine pacea şi de a întări stabilitatea şi securitatea internaţională. Ajutorul acordat ţărilor partenere va consta în sprijinirea operaţiilor lor de menţinere a păcii. Iar când este cazul, chiar prin creşterea capacităţii forţelor lor armate de a asigura pacea şi securitatea, precum şi prin acţiuni mai ample de natură militară/de apărare în sprijinul obiectivelor PESC (Politica externă şi de securitate comună).

„Instrumentul european pentru pace ne va permite să sprijinim în mod concret ţările partenere în abordarea provocărilor comune în materie de securitate”, a declarat Augusto Santos Silva, ministrul de externe al Portugaliei.

Emmanuel Macron vrea o armată comună a statelor europene

Noul instrument face parte din abordarea cuprinzătoare a UE în ceea ce priveşte finanţarea acţiunii externe, care urmăreşte să modeleze o politică de securitate coerentă a UE şi să creeze sinergii cu alte politici şi instrumente. Este avut în vedere Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI-Europa în lume), inclusiv cu dimensiunea sa de consolidare a capacităţilor pentru securitate şi dezvoltare.

Începând din 2004, implicarea UE în misiunile şi operaţiile militare PSAC a fost finanţată prin mecanismul ATHENA. Acesta va fi înlocuit de IEP, care va extinde domeniul de aplicare al costurilor comune, permiţând astfel o implementare mai rapidă şi o mai mare flexibilitate şi previzibilitate. Până în prezent, sprijinul UE putea fi acordat numai operaţiunilor în sprijinul păcii desfăşurate sub conducere africană, şi anume misiunilor conduse de Uniunea Africană sau de organizaţiile regionale africane. Acest lucru era realizat prin Instrumentul financiar pentru pace în Africa (AFP).

Demersurile Consiliului UE în chestiunea securității europene vine în continuarea celor făcute de președintele Franței. Emmanuel Macron urmărește de mai mult timp crearea unei armate comune a statelor europene.