Presiune pe Theresa May: Un fost premier de la Londra propune amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Publicat: 27 06. 2018, 21:42
Actualizat: 25 03. 2019, 19:25

„Acum ar trebui să elaborăm planuri pentru posibilitatea prelungirii termenului de martie 2019; ne îndreptăm spre martie 2019 fără a avea o poziție clară de negociere”, a declarat Tony Blair, care a fost premier al Marii Britanii în perioada 1997-2007.

„Actuala situație este echivalentul participării la o negociere la ultimul etaj al unei clădiri înalte, amenințând că vom sări pe fereastră dacă nu ne sunt îndeplinite solicitările. S-a amplificat totul atât de mult încât suntem amuțiți de furie”, a adăugat Blair într-un discurs rostit miercuri în Londra, informează Reuters și BBC.

Tony Blair a subliniat că „decizia finală” privind ieșirea Marii Britanii din UE trebuie să le aparțină cetățenilor, sugerând practic organizarea unui referendum pe tema acordului dintre Londra și Bruxelles. Fostul prim-ministru laburist a apreciat că Uniunea Europeană trebuie să recunoască preocupările britanicilor privind probleme precum imigrația și să permită „rămânerea cu demnitate” a Marii Britanii în Blocul comunitar. „Lucrul sesizabil (…) este că Europa trebuie să înțeleagă că votul în favoarea Brexit a reprezentat un sentiment care nu este specific sau exclusiv britanic. Alegerile din ultimele luni au arătat acest lucru. Este vorba de un sentiment răspândit la nivel european, nu doar în Marea Britanie (…)”, a explicat Blair.