Procurorii ruși susțin că nu se impune o anchetă în cazul Navalnîi

Publicat: 27 08. 2020, 16:51
Procurorii ruși susțin că nu se impune o anchetă în cazul Navalnîi. Sursa foto: Shutterstock

Procurorii ruși au anunțat joi că nu se impune o anchetă penală în ceea ce privește îmbolnăvirea subită a disidentului Aleksei Navalnîi, despre care colaboratorii săi susțin că ar fi fost otrăvit.

Potrivit procurorilor, nu există semne care să indice că ar fi vorba despre fapte penale până în acest moment, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Ministerul de Interne de la Moscova a anunțat declanșarea unei anchete preliminare în acest caz, însă este vorba despre o anchetă de rutină.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost transportat cu avionul sâmbătă la un spital din Germania, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la bordul unui avion cu destinația Moscova.

El este acum în comă indusă la un spital din Berlin.

Potrivit reprezentanților spitalului, analizele care i-au fost efectuate lui Navalnîi indică o eventuală otrăvire, cu toate că medicii ruși care l-au tratat inițial la spitalul din Omsk îi contrazic pe colegii lor germani.

Joi, Parchetul General al Rusiei a anunțat că nu există indicii potrivit cărora Navalnîi ar fi fost victima unei fapte penale, motiv pentru care nu se impune o anchetă.

Parchetul a mai informat că autoritățile germane vor coopera cu Rusia în acest caz și a făcut apel la Germania să ofere Moscovei informații despre tratamentul primit de Navalnîi.

Nici purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu vede necesitatea unei anchete

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat marți că nu vede nevoia de a demara o investigație în legătură cu posibila otrăvire a lui Navalnîi și a adăugat că diagnosticul de otrăvire pus de către clinica din Germania nu este concludent momentan.

Anunțul Kremlinului vine în contextul în care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a făcut apel la Rusia să demareze o investigație în legătură cu posibila otrăvire a lui Navalnîi și să îi tragă la răspundere pe cei vinovați, după ce medicii germani au găsit substanțe toxice în corpul politicianului rus.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că spitalul german nu a identificat în mod clar substanța cu care Navalnîi ar fi fost otrăvit.