Regina Elisabeta a II-a a fost internată în spital. Care este starea de sănătate a suveranei britanice

Publicat: 22 10. 2021, 09:56
Sursa foto: Shutterstock

Regina Elisabeta a II-a a fost internată miercuri noaptea în spital pentru o serie de controale medicale, iar în prezent se află la reședința sa de la Castelul Windsor, a anunțat Palatul Buckingham.

Suverana britanică, în vârstă de 95 de ani, s-a întors joi de la spitalul privat din centrul Londrei și este „în stare bună”, informează BBC.

Regina a anulat o vizită pe care trebuia să o efectueze miercuri în Irlanda de Nord.

Medicii i-au recomandat acesteia să se odihnească timp de câteva zile, după ce a avut un program foarte încărcat în ultima perioadă.

„După ce a fost sfătuită de medici să se odihnească pentru câteva zile, regina a mers la spital miercuri după-amiază pentru câteva investigații, întorcându-se astăzi la Castelul Windsor. Ea este într-o stare bună”, se arată într-un comunicat transmis joi de Palatul Buckingham.

Regina a fost transportată cu mașina la Spitalul King Edward VII din Marylebone, la aproximativ 30 de kilometri de Windsor, unde a fost examinată de specialiști. Internarea suveranei nu a fost cauzată de COVID-19.

Potrivit comunicatului, medicii au decis internarea peste noapte a reginei „din rațiuni practice”, dar suverana s-a întors la reședința sa a doua zi și și-a reluat o parte din activități.

Este pentru prima dată când regina este spitalizată din 2013, când a suferit simptome de gastroenterită.

Regina Elisabeta a II-a a avut un program încărcat în ultima perioadă

Ultima perioadă a fost una plină de angajamente oficiale pentru Regina Elisabeta a II-a.

Programul oficial al reginei arată că ea a avut cel puțin 16 evenimente în cursul lunii octombrie și urma să viziteze Irlanda de Nord săptămâna aceasta.

Ea a găzduit un summit la Castelul Windsor, marți seară, alături de premierul Boris Johnson.

Cu toate acestea, miercuri, un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că monarhul „a acceptat să se odihnească în următoarele zile, în urma sfaturilor medicului”.

Oficialul a mai anunțat că regina este „dezamăgită că nu va mai putea vizita Irlanda de Nord”.