Regina Elisabeta nu a participat la slujba de Crăciun din cauza problemelor de sănătate

Publicat: 25 12. 2016, 13:27

Regina Elisabeta a II-a nu a participat la slujba anuală de Crăciun desfășurată în mod tradițional în Sandringham, pentru prima dată, în aproape 30 de ani. Regina Elisabeta a II-a continuă să se lupte cu o viroză severă, au declarat reprezentanții Casei Regale.

Sute de oameni s-au adunat în fața bisericii pentru a o întâmpina pe Regina Elisabeta a II-a. Unii dintre aceștia au sosit înaintea zorilor în fața bisericii din Sandringham.

Regina Elisabeta a II-a a luat parte la slujba tradițională desfășurată la biserica Sfânta Maria Magdalena, în apropiere de reședința regală, în fiecare an, începând din 1988.

Palatul Buckingham a confirmat duminică dimineața că regina nu va participa la slujba de Crăciun.

„Regina continuă să se recupereze după o răceală grea și va rămâne în interior pentru a se însănătoși”, au declarat reprezentanții Casei Regale a Marii Britanii. În declarație se precizează: „Majestatea Sa va participa la festivitățile regale în familie, desfășurate cu ocazia Crăciunului, în timpul zilei.”

Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au fost forțați să călătorească cu elicopterul către proprietatea lor din Sandringham, în Norfolk, după ce planul inițial de a călători cu trenul a fost anulat din cauza problemelor de sănătate.

Prințul Philip, în vârstă de 95 de ani, a avut o stare bună și a participat la slujba religioasă, însoțit de alți membri ai regalității, inclusiv familia regală formată din Prințul Charles și soția sa Camilla și prințul Edward și familia sa. Prințul William își petrece Crăciunul în reședința familiei soției sale, Kate Middleton, în Bucklebury, Berkshire. Prințul și Kate Middleton au participat la o slujbă de Crăciun în biserica Englefield din apropierea casei din Bucklebury, alături de copiii lor.