Șoferi români, implicați în „fraude masive” privind taxa de autostradă pe ruta Spania-Franța

Publicat: 03 07. 2012, 14:05
Actualizat: 03 07. 2012, 14:43

Doi șoferi români au fost arestați de jandarmeria franceză, după ce au evitat în mod repetat plata taxelor de autostradă, prejudiciul ridicându-se anual la peste un milion de euro în acest sector, relatează cotidianul Le Parisien în ediția electronică.

Compania Vinci Autoroutes denunță într-o scrisoare „fraudele masive” privind plata taxelor de autostradă, la care apelează transportatorii, majoritatea români, în tranzitul între Spania și Franța, prejudiciul ridicându-se la circa 1,25 milioane de euro pe an, adică 3.500 de euro pe zi.

Arestat după ce a evitat punctele de taxare de la Biriatou și Biarriatz cu un card de credit furat, pe care l-a cumpărat la un preț de „10 euro bucata”, Ioan Aurel S, în vârstă de 49 de ani, rezident în Spania lucrează pentru Giraud Iberica din mai 2010. El povestește că într-un spațiu de odihnă între Perpignan și Narbonne niște complici îi lasă tichetele de autostradă.

„Este suficient să iau tichetul pentru cea mai apropiată ieșire de pe autostradă pentru a plăti doar o distanță foarte scurtă”, complicii săi neoprindu-se acolo, întrucât cel puțin alți șapte români au condus acest camion aparținând companiei Giraud Iberica. „Recunosc că aceștia au comis infracțiuni după indicațiile mele”, explică românul condamnat la rambursarea sumei de 5.615 euro companiilor de autostrăzi din sudul Franței.

Românul recunoaște că apelează destul de frecvent la această practică. „Interesul meu este să dau companiei cât mai puține tichete posibil. Cu cât mai puține tichete predau, cu atât mi se rețin mai puțini bani din salariu”, explică acesta.

„Sunt înregistrată din iulie 2011. Îmi dă aproximativ 1.500 de euro pe lună în mână, nu întotdeauna la dată fixă (…) De un an și jumătate fraudăm la fiecare deplasare”, povesteșe Ana, (37 de ani), șoferiță de camion, adăugând că recunoaște infracțiunile, dar că a fost nevoită să le comită pentru a-și păstra locul de muncă. „Îmi dădea foaia de parcurs, apoi un tichet care nu corespundea traseului sau un card bancar furat”, explică aceasta.