Sondaj: Cea mai populară țară din lume

Publicat: 23 05. 2013, 13:43
Actualizat: 29 07. 2014, 21:40

Germania este țara cel mai bine văzută la nivel mondial, potrivit celui mai recent sondaj BBC World Service-Country Ratings Poll.

Peste 26.000 de persoane din toată lumea au fost rugate să răspundă dacă cele 16 țări+Uniunea Europeană incluse în sondaj au, după părerea lor, o influență în plan mondial „predominant pozitivă” sau „predominant negativă”.

59% dintre acești respondenți au apreciat că Germania are un impact pozitiv în lume. De cealaltă parte a sondajului, la categoria „influențelor negative”, cele mai multe voturi au fost acordate Iranului.

În ciuda unor mișcări de protest anti-germane, pe fondul politicilor de austeritate impuse de această țară în Uniunea Europeană, Germania chiar a crescut ca popularitate în lume, reușind să înlocuiască Japonia pe prima poziția a topului BBC. Mai mult, tocmai țările europene care au avut cel mai mult de suferit de pe urma politicilor de austeritate, cu excepția Greciei, au evaluat pozitiv Germania. BBC explică aceste voturi pro-germane drept rezultatul eforturilor diplomatice ale Berlinului sau al comerțului.

De menționat că Japonia nu doar că nu mai ocupă primul loc ca popularitate, dar nu se mai află nici în top 3, Țara Soarelui Răsare ajungând pe locul al patrulea, după Canada.

O altă țară europeană care a crescut în acest clasament este Marea Britanie – un posibil efect al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

SUA sunt pe poziția a opta, sub Uniunea Europeană și Brazilia, dar peste China.

Două țări care au scăzut puternic, însă, sunt China și India, prima dintre ele ajungând la cel mai scăzut nivel al popularității de la începerea acestui sondaj, în 2005.

Israel, Coreea de Nord și Pakistan sunt, alături de Iran, cele mai puțin apreciate țări din clasament, notează sursa.