SUA schimbă abordarea față de Coreea de Nord. Ce sunt dispuși să facă americanii

Publicat: 13 02. 2018, 12:55

Oficiali din cadrul Administrației Trump au modificat abordarea tactică față de Coreea de Nord, după o serie de consultări interne care au avut loc în ultimele săptămâni, apropiindu-se de linia politică a Coreei de Sud și semnalând posibilitatea unor discuții preliminare cu regimul din Coreea de Nord.

„Noul accent pe ceea ce unii experți numesc «negocieri despre viitoare negocieri» reprezintă o schimbare de abordare comparativ cu anul trecut, atunci când Statele Unite insistau ca regimul din Coreea de Nord să asume angajamentul renunțării la armele nucleare înainte de începerea oricăror negocieri”, observă editorialiștii Michael R. Gordon și Felicia Schwartz într-un articol publicat în cotidianul The Wall Street Journal.

Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a semnalat luni în cel mai clar mod evoluția poziției SUA. „Într-adevăr trebuie să avem unele discuții înaintea oricăror negocieri, pentru a stabili dacă părțile sunt cu adevărat dispuse să se implice într-un proces semnificativ”, a declarat Rex Tillerson în cursul unei vizite în Egipt.

Rex Tillerson a făcut aceste declarații după vizita vicepreședintelui Mike Pence la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, unde s-a întâlnit cu președintele sud-coreean, Moon Jae-In. După această întrevedere, Pence afirma că Washingtonul și Seulul au o poziție comună privind abordarea față de regimul de la Phenian. Potrivit unui oficial de rang înalt, Mike Pence i-a spus clar lui Moon Jae-In că, dacă se va întâlni cu lideri nord-coreeni, să le transmită că mesajul său privat privind denuclearizarea este similar cu poziția asumată public.

„Niciunul dintre aceste lucruri nu înseamnă că Președinția SUA a renunțat la campania de «presiuni maxime» asupra Coreei de Nord, au subliniat oficialii citați. Statele Unite insistă în continuare pentru intensificarea sancțiunilor internaționale și menținerea opțiunii unei intervenții militare până când Phenianul acceptă negocieri serioase pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea și renunță la testele nucleare și balistice, subliniază oficialii citați. În plus, nu există niciun indiciu că Phenianul este pregătit pentru inițierea negocierilor informale ori formale cu Washingtonul”, observă WSJ.

„Între timp, perspectivele unui summit accentuează disensiunile în Seul între cei care consideră un subterfugiu aparenta deschidere a Phenianului cu ocazia Jocurilor Olimpice și cei care cred că acceptarea invitației pentru discuții la nivel înalt este singura modalitate de continuare a reducerii tensiunilor”, subliniază editorialiștii Michael R. Gordon și Felicia Schwartz.

Strategia diplomatică a Administrației Donald Trump față de Coreea de Nord s-a schimbat etapizat. În octombrie 2017, președintele Donald Trump exprima dubii privind eforturile Departamentului de Stat. Imediat după ce Rex Tillerson afirma la Beijing că oficiali americani insistă ca Phenianul să accepte negocieri, Donald Trump transmitea prin Twitter că secretarul de Stat „își pierde vremea încercând să negocieze cu Micul Om al Rachetelor”. „Păstrează-ți energia, Rex, vom face ceea ce trebuie facut!”, avertiza Trump.

După două luni, Casa Albă a părut să se distanțeze de poziția lui Rex Tillerson. Șeful diplomației SUA afirmase că este deschis negocierilor cu oficiali nord-coreeni „fără precondiții”. Imediat, Casa Albă a comunicat că „abordarea președintelui SUA față de Coreea de Nord nu s-a schimbat”. Confruntat cu reacția Casei Albe, Rex Tillerson a părut să facă un pas înapoi, afirmând după trei zile, în Consiliul de Securitate ONU, că „pentru a-și recâștiga locul la masa negocierilor” Coreea de Nord trebuie „să înceteze comportamentul amenințător”.

În discursul de Anul Nou, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a sugerat că sportivii țării sale pot participa la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, astfel că Administrația de la Seul a propus o reuniune bilaterală pe această temă. Coreea de Sud a făcut această ofertă fără a se consulta cu Administrația Trump, evidențiind dificultățile menținerii unei poziții comune.

Înainte ca Mike Pence să meargă la Jocurile Olimice din Coreea de Sud, oficiali din cadrul Administrației SUA au semnalat că vicepreședintele american este deschis posibilității unor contacte la nivel înalt, dacă sunt întrunite condițiile. Ideea a fost că orice contacte la nivel înalt vor avea loc în privat, nu în fața camerelor de luat vederi. În plus, oficiali americani semnalau că vicepreședintele va profita de ocazie pentru a transmite mesajul ferm că Washingtonul va continua presiunile până când Phenianul va accepta negocieri pentru denuclearizare.