SUA și Marea Britanie, acuzații fără precedent: Hackeri plătiți de Rusia au atacat rețele din întreaga lume

Publicat: 16 04. 2018, 22:27

Oficiali din SUA și Marea Britanie au anunțat că vor emite o alertă în legătură cu aceste atacuri cibernetice, care au vizat relee de transmitere a semnalului Internet pentru alimentarea sistemelor esențiale de infrastructură, în cadrul unei campanii de spionaj care în viitor ar putea fi folosită pentru operațiuni ofensive.

„Atunci când observăm astfel de activități cibernetice nocive, fie că vin din partea Kremlinului ori a altor entități statale negative, le respingem”, a declarat luni Rob Joyce, coordonatorul pentru Securitate cibernetică al Președinției SUA, citat de site-ul agenției Reuters. În februarie, Casa Albă a atribuit Rusiei atacul cibernetic „NotPetya”, comis în anul 2017, o acțiune care a afectat infrastructura din Ucraina și computere din întreaga lume, condamnată vehement de Washington și Londra.

Guvernele țărilor le-au cerut victimelor atacurilor să semnaleze orice activitate dăunătoare, pentru a se înțelege mai bine impactul campaniei cibernetice. Încă „nu avem o perspectivă completă asupra scopului atacurilor cibernetice”, a explicat Jeanette Manfra, un oficial din cadrul Departamentului american pentru Securitatea Internă.

Sistemele infectate cibernetic ar putea fi utilizate pentru viitoare operațiuni cibernetice ofensive, afirmă oficiali americani și britanici. „Ar putea fi poziționate softuri pentru a fi folosite în perioade tensionate”, atrage atenția Ciaran Martin, directorul Centrului Național britanic pentru Securitate Cubernetică, explicând că au fost vizate „milioane de computere”.

Atacurile cibernetice ruse au afectat o serie de companii, inclusiv furnizori de semnal Internet, firme private, dar și administratori ai sistemelor de infrastructură. Ciaran Martin a explicat că autoritățile monitorizează de un an aceste activități, subliniind că este vorba de o campanie amplă, care poate afecta „sisteme precum cele ale marilor companii ori birouri private”.