Un vaccin împotriva Zika ar putea fi disponibil până la sfârșitul lui 2016

Publicat: 30 01. 2016, 11:17

Un consorțiu care lucrează la acest vaccin cuprinde Universitatea din Pennsylvania, Universitatea canadiană Laval, grupul farmaceutic Inovio și grupul sud-coreean GeneOne Life Science, a declarat într-un interviu pentru Reuters Gary Kobinger de la Universitatea Laval.

El speră ca testele să înceapă către septembrie, cu scopul de a se determina, înainte să fie aprobat, dacă are sau nu efecte nedorite asupra omului. O lună mai târziu, vaccinul ar putea fi disponibil pentru operațiuni de urgență.

Producătorul privat de vaccin Hawaii Biotech Inc a anunțat, de asemenea, că a demarat un program în vederea testării unui vaccin anti-Zika în toamna trecută, în timp ce virusul începea să se propage în Brazilia, însă nu a programat un calendar pentru studii clinice.

„Acum ne aflăm în faza preclinică, cum bănuiesc că se află toată lumea”, a declarat pentru Reuters directorul executiv doctor Elliot Parks.

Alt producător privat de vaccin, Replikins Ltd, cu sediul la Boston, a anunțat că se pregătește să înceapă – în următoarele zece zile – studii pe animale ale unui vaccin împotriva Zika. Datele testelor pe șoareci și iepuri urmează să fie publicate în următoarele două luni, a declarat pentru Reuters Samuel Bogoch, președintele Replikins.

„Nimeni nu dispune de 500 de milioane de dolari, pentru ca să ajungă să testeze (un vaccin) pe om. Undeva, pe parcurs, sperăm să ni se alăture cei cu bani”, a declarat Bogoch.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi că boala provocată de virusul Zika, ce se răspândește în special în America Latină, ar putea afecta trei, până la patru milioane de persoane.

Potrivit lui Margaret Chan, directoarea generală a OMS, legătura dintre Zika și microcefalie – bebeluși născuți cu un creier mai mic decât normal – nu este încă dovedită, ci este „puternic bănuită”.

În Franța, ministrul Sănătății Marisol Touraine le-a recomandat joi femeilor însărcinate să-ți amâne călătoriile în Martinica, Guyana și Guadelupe, unde se înregistrează cazuri.

În prezent, virusul Zika este prezent în 23 de țări și teritorii, în Americi. Brazilia, cea mai afectată țară, a raportat aproximativ 3.700 de cazuri de microcefalie, puternic suspectate că au legătură cu Zika.