VIDEO PROTESTE masive în Algeria. Sute de mii de persoane au ieșit în stradă împotriva regimului președintelui Bouteflika

Publicat: 22 03. 2019, 21:39
Actualizat: 25 03. 2019, 19:07

Proteste majore s-au desfășurat și în mai multe orașe din țară. Manifestațiile din ultimele două săptămâni au fost cele mai ample.

Președintele Abdelaziz Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, se confruntă cu cea mai mare amenințare de pe perioada mandatului său, având în vedere faptul că reprezentanții armatei, care l-au susținut pe durata mandatului său, au decis miercuri să se alăture protestatarilor.

„Poporul și armata sunt frați”, au scandat vineri protestatarii.

Cel puțin 75 de persoane au fost arestate și 11 polițiști au fost răniți în urma altercațiilor produse săptămâna trecută în cadrul protestelor din capitala Algeriei.

Protestele recente, care s-au desfășurat la Alger și în alte orașe din țară, au fost provocate de decizia președintelui Bouteflika de amânare pe termen nedeterminat a alegrilor prezidențiale, după ce acesta a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat.

Foto: Hepta