Când va avea România o clasificare a universităților

Publicat: 29 01. 2015, 13:56

„Clasificarea e solicitat la nivelul întregului sistem de învățământ superior. De altfel, și Consiliul Național al Rectorilor a decis că este necesară o asemenea clasificare a universităților, dar ea trebuie făcută în funcție de specificul universității. Nu poți să introduci în aceeași clasificare o universitate tehnică cu una de muzică, pentru că specificul este total deosebit. În clasificare trebuie să se țină cont de aspecte privind educația, performanțele în edcuație, de aspecte privind performanțele în cercetare ale universității respective, trebuie să se țină seama de gradul de internaționalizare a activităților universității respective, de rolul universității ca motor de dezvoltarede regională, de nivelul de angajabilitate al absolvenților acelei universități”, a declarat Sorin Cîmpeanu într-un interviu pe care îl puțeti citi integral AICI.

Sorin Cîmpeanu susține că noua clasificare va ține cont de ceea ce vor oamenii implicați în sistem-univeristăți, cadre didactice, studenți.

„Va fi realizată într-o manieră cât se poate de transparentă și de clară pentru a nu avea contestații cu privire la poziționarea în această clasificare”, a spus Cîmpeanu.

În prezent, România nu are încă o clasificare a universităților de care să țină cont atunci când finanțează universitățile. Clasificarea realizată în mandatul fostului ministru Daniel Funeriu a fost contestată de unele dintre universități în instanță.