INTERVIURILE GÂNDUL. Radu Paraschivescu, invitatul Cristinei Stănciulescu: „M-am născut printre cărți. O culegere de basme africane mi-a deschis apetitul pentru citit” (EXCLUSIVITATE)
This browser does not support the video element.
Radu Paraschivescu este invitatul Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În prima parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitorul, traducătorul și jurnalistul vorbește despre pasiunea sa pentru cărți și culegerea de basme africane, care i-a deschis pofta pentru citit.
Cristina Stănciulescu: Ai fost un iubitor al literaturii dintotdeauna. Cum te-ai apropiat de cărți? Erai mic și citeai?
Radu Paraschivescu: Prin tata. Eu am avut norocul ăsta pe care ei de pildă nu l-au avut, părinții mei nu l-au avut, m-am născut printre cărți. Felul în care arată apartamentul în care stau eu acum seamănă destul de bine cu felul în care arăta apartamentul alor mei. Pereți îmbrăcați în cărți. Și de acolo a venit descoperirea asta, că înăuntru acolo sunt niște povești, dublată toată povestea și de un puseu de mândrie pe care l-a avut bunicul meu care a vrut, cum vor destui bunici, să învețe nepotul să citească înainte ca el să meargă la școală.
Astfel încât când ajunge la școală el să se plictisească monstruos. Eu știam să citesc pe la cinci ani jumătate, șase. Sigur, n-aș fi citit Liiceanu, dar o poveste, o frază, o propoziție mai deslușeam. Am început stângaci, primele dialoguri cu tata nu au fost fructuoase. Încerca să-mi spună cum arată o poezie, o bucată de proză, fără să o numească proză și eu mă uitam că scrie Editura Tineretului, lucruri nefolositoare.
O culegere de basme africane mi-a deschis apetitul pentru citit. În colecția Biblioteca pentru Toți de atunci , de la sfârșitul anilor ”60.
Am citit volumele alea de basme africane, aveau în ele multă înțelepciune. De acolo a început somația spre tata să-mi ia toate volumele de Povești Nemuritoare din anii ”70. De acolo a plecat pasul spre literatura de aventuri.
Am descoperit și că lui Lucian Boia i-a plăcut „Cei trei mușchetari”. Mi s-a părut că Dumas este autorul complex. Lumea râde. Se așteaptă ca atunci când trebuie să spui o carte definitorie, să spui Faust, Don Quijote, lucruri grele. E un pic de snobism aici.
Opera preferată din tinerețe și până acum este „Cei trei mușchetari”.