Carolina, eleva de 18 ani care a salvat viețile a trei oameni, a fost condusă pe ultimul drum

Publicat: 25 10. 2013, 16:52
Actualizat: 29 07. 2014, 18:03

Carolina, tânăra de 18 ani, care a murit în urma unui atac cerebral pe care l-a suferit în timp ce era la școală, a fost condusă de apropiați pe ultimul drum. Ultima dorință a fetei a fost ca organele ei să îi fie donate. Acest lucru i-a fost îndeplinit în cele din urmă de membrii familiei, iar organele tinerei au ajuns la trei persoane care aveau nevoie de ele.

Toată suflarea din comuna Albești, din Argeș, a venit la înmormantarea tinerei, potrivit Știrile ProTv. Sute de adolescenți cu lacrimi în ochi au împărțit flori și au aprins lumânări.

Carolina era o elevă eminentă și voia să dea la medicină în vara următoare. În ziua fatală i s-a făcut rău. Un vas de sânge i s-a spart în creier. Era conștientă, iar profesorii nu și-au dat seama că este într-o stare atât de gravă. Nu au sunat după ambulanță, ci i-au chemat un taxi care s-o ducă la spital. Diriginta fetei nu se consideră vinovată cu nimic. În aceste condiții inspectoratul școlar a deschis o anchetă.

La spital, starea Carolinei s-a degradat brusc, iar fata a fost transportată de urgență din Curtea de Argeș la Pitești. Era deja în moarte cerebrala când a fost adusă în Capitală.

Părinții au sperat într-o minune, dar câteva zile mai târziu, conștienți că fata respira numai datorită aparatelor, au decis să le deconecteze și au acceptat să îi doneze organele.