După o serie de scandaluri, BBC renunță la seria de documentare „Human Planet”. Televiziunea a recunoscut că unele scene erau regizate

Publicat: 27 04. 2018, 17:57

În primul episod al seriei lansate în 2011, „Oceans”, un vânător este prezentat în timp ce înfige un harpon într-o balenă, dar BBC „consideră că portretizarea rolului acestuia nu a fost corectă”. „Secvența nu reflectă modul real în care ei vânează balenele”, a adăugat BBC.

La începutul lunii aprilie, BBC a recunoscut că o altă scenă, dintr-un episod despre un trib din Indonezia, a fost regizată.

„A încălcat standardele editoriale”, iar, de atunci, spun reprezentanții BBC, au fost revizuite normele editoriale.

În 2015, pentru un episod dedicat lupilor, s-a folosit un animal semi-domesticit, pentru că producătorii documentarelor, narate de actorul John Hurt, nu au găsit niciun exemplar sălbatic.

În 2011, au fost incluse scene cu o tarantulă filmate în studio, într-un episod despre jungla din Venezuela.

Seria era realizată de Departamentul de Istorie Naturală al BBC.