Era dezamăgit că zborul i-a fost amânat, dar bărbatul a trăit experiența vieții lui: Când am urcat în avion am rămas șocat. Au trebuit să încarce saci de nisip / Zborul a costat compania 30.000 de dolari – VIDEO

Publicat: 14 08. 2019, 14:45

Un bărbat a fost încântat să afle că el este singurul pasager care călătorește în zborul respectiv – reușind astfel să vadă cum este să zboare în propriul său avion privat.

Vincent Peone a observat că lucrurile erau mai liniștite decât în mod normal când a sosit la aeroport pentru călătoria sa cu Delta de la 19:00 din Aspen, Colorado către JFK Airport din New York.

Cu puțin timp înainte, a fost dezamăgit să afle că prima etapă a zborului său spre Salt Lake City din Utah fusese reprogramată.

Însă acea dezamăgire s-a transformat curând într-o adevărată bucurie, atunci când angajații i-au spus că se va bucura de întreagul avion.

Vincent Peone, un producător de film din New York, a înregistrat întreaga călătorie  și a postat videoclipul pe rețelele de socializare.

Videoclipul arată modul în care personalul companiei Delta a intrat în joc: „Va urca singurul pasager din acest zbor la ora actuală?”

Tânărul de 35 de ani spune că a fost pentru prima dată când a zburat vreodată singur.

Acesta a adeclarat pentru Mirror: „Nu știam că sunt singura persoană din zbor. Așa că am ajuns la aeroport, care este un aeroport foarte mic, iar la birou, a fost așa: «Nu știu dacă chiar trebuie să facem anunțul, pentru că ești doar tu» .  Iar eu le-am zis: «Oh, nu. Fă anunțul». Evident, tuturor le-a plăcut să intre în joc”.

El a urmărit cum personalul aeroportului încărca avionul cu pungi de nisip pentru a adăuga o greutate suplimentară pentru a compensa lipsa pasagerilor.

Vincent a primit, de asemenea, propriul său salut personal de la însoțitorul de zbor, care i-a cerut vesel să rămână pe scaunul alocat în timp ce avionul urma să decoleze.

La un moment dat, i s-a permis chiar să intre în cabină și să strângă mâinile piloților, permițându-i să își trăiască propriul vis din copilărie de a intra în cabina de pilotaj.

Scena finală a videoclipului îl arată pe  Vincent triumfător care stă în dreptul ușii avionului  în timp ce ține o băutură într-o mână.

„Mi s-a părut o experiență pe care ai fi putut avea-o anii ’50 sau ceva de genul. A fost foarte frumos și membrii echipajului au crezut că este foarte amuzant”, a mărturisit bărbatul. 

În timpul unui interviu acordat pentru Washington Post, el a dezvăluit că personalul Delta l-a spus că costul zborului său către Salt Lake City ar fi costat aproximativ 30.000 de dolari. 

Foto: Vincent Peone / Twitter