STUDIU. Care este legătura dintre sforăit și cancer

Publicat: 22 05. 2012, 11:19
Actualizat: 22 05. 2012, 15:36

Un studiu realizat de cercetători de la University of Wisconsin School of Medicine and Public Health, SUA, a relevat faptul că persoanele care sforăie prezintă un risc mai mare de a muri de cancer, scrie Daily Mail.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că riscul de a dezvolta cancer depinde de severitatea sforăitului. Astfel, la cei care sforăie rar, riscul de cancer crește cu numai 0,1%. În cazul celor care sforăie moderat, riscul de a dezvolta maladia se dublează, iar în cazul sforăitului sever, există un risc de cancer de 4,8 ori mai mare.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.522 de persoane din SUA, care au fost monitorizate timp de 22 de ani. Cea mai frecventă afecțiune întâlnită de cercetători a fost apneea de somn, caracterizată prin pauze respiratorii repetate.

De asemenea, experimentele de laborator efectuate anterior pe cobai au arătat că privarea de oxigen din timpul somnului, cauzată de sforăit și de alte probleme ale respirației, poate provoca dezvoltarea tumorilor canceroase, teoria fiind valabilă și în cazul oamenilor.

Doctorul Javier Nieto, conducătorul studiului, a spus că ””aceasta este prima cercetare care sugerează că problemele de somn din timpul nopții pot conduce la apariția cancerului. În realizarea studiului, am ținut cont și de factori ca fumatul, vârsta, greutatea sau sexul persoanelor monitorizate. O observație interesantă este faptul că asocierea dintre cancer și sforăit este mai puternică în cazul persoanelor slabe decât al celor supraponderale””, a adăugat Nieto.

Rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul conferinței internaționale pe teme medicale ””American Thoracic Society””, ținută la San Francisco și vor fi publicate în revista de medicină ””American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine””.