6 lucruri pe care nimeni nu ți le spune când iei un bilet de avion, dar pe care trebuie să le știi obligatoriu

Publicat: 28 04. 2016, 16:32
Actualizat: 05 07. 2016, 20:04

„Ochiul orb” al pasagerilor, care nu se interesează în legătură cu termenii și condițiile de zbor, favorizează în mod clar companiile, a declarat un client pentru The Independent.

„Nu ai practic niciun drept. În cazul în care companiile vă pot pune bețe-n roate, o vor face”, a declarat Joe Brancatelli, fondatorul unui site de turism.

Iată șase aspecte pe care companiile aeriene omit în mod voit să vi le spună.

1. Ați semnat practic un acord cu compania, indiferent dacă îl cunoașteți sau nu

„Când cumpărați un bilet vă dați practic acordul privind condițiile transportatorului aerian”, a declarat Joe Brancatelli, explicând că aceste condiții, denumite COC sau „Contract de transport”, sunt scrise întotdeauna în favoarea companiei. „Iar noi pasagerii tratăm aceste contracte exact ca pe cele de telefonie mobilă. Mai exact, nu le citim. Iar din acest motiv numeroase lucruri ‘bizare” sunt trecute cu vederea”, mai spune el.

Misterul rămas nedescifrat în cea mai importantă zonă turistică din România. Ceaușescu a cerut ÎNCHIDEREA zonei

2.  Companiile aeriene nu sunt obligate să vă ia nicăieri

Timpii de sosire specificați pe bilet nu sunt obligatorii. Orele de plecare și de sosire nu sunt garantate și nu sunt specificate în acest contract. Ele se pot modifica fără notificare prealabilă.

Compania poate, de asemenea, „modifica sau omite destinațiile de oprire indicate pe bilet, în caz de necesitate”. Acest limbaj este folosit de companiile aeriene pentru a se proteja de călătorii care le-ar putea da în judecată pentru anulări provocate de condițiile de mediu sau cauzate de situații de urgență, lăsând pasagerii fără nicio alternativă.

3. Zborurile cu escală au întotdeauna cel mai mare tarif posibil

Pasagerii care vor să rezerve un loc într-o cursă cu escală primesc automat cel mai mare preț pentru fiecare segment de zbor. Cei care doresc să testeze acest lucru pot compara prețul unui zbor cu escală cu prețul pentru fiecare segment, achiziționat separat.

4. Nu există nicio specificație cu privire la spațiul destinat pasagerilor

Pentru transportul animalelor cu trenul sau camionul există reglementări clare privind spațiul minimum destinat acestora. Nu și pentru oamenii care călătoresc cu avionul, însă.  Un singur grup de consumatori, Flyers Rights.org, face lobby pentru ca aceste standarde de spațiu să fie specificate.

5. Biletele nu mai pot fi schimbate

Atunci când o companie anulează zborul, aceasta face tot posibilul de a pasa pasagerii unei alte companii, pentru a nu returna banii, spune Joe Brancatelli. „Atunci când a anulat zborul, Delta a spus: ‘Din păcate a trebuit să anulăm zborul. Dar uitați, pe computerul nostru apare o altă companie aeriană care va zbura într-o oră, așa că o să vă trimitem acolo””, a spus el. „Apoi, răspunsul lor este: Ne pare rău, dar biletele nu mai pot fi schimbate”, a mai adăugat.

6. Nu există nicio garanție că bagajul de mână va fi luat la bord

Niciuna dintre regulile lor nu prevede neapărat că atunci când aveți bagaje de mână le puteți lua la bordul avionului. Companiile au în general limite de dimensiune și de greutate pentru bagajele care pot fi luate la bord, însă adesea există o clauză care prevede că transportatorul poate avea ultimul cuvând cu privire la bagaj.