Asistenta medicală satanistă care s-a fotografiat lângă cadavre, amendată

Publicat: 12 01. 2014, 09:40
Actualizat: 11 01. 2020, 15:24

Un caz recent a scandalizat opinia publică din Elveția. O soră medicală, angajată la un cămin de bătrâni, s-a pozat lângă cadavre sau muribunzi, scrie Daily Mail. Imaginile au fost publicate apoi pe Facebook, iar Blaze Binder (37 de ani), îi întreba pe prietenii să ce cred: cei care apăreau în imagini erau morți sau vii?

Mai mult, Blaze se lăuda că este „un hoț de suflete”, iar contul său de pe Facebook avea numele de „Ghostinthedark Satania Blaze”.

Imaginile au fost realizate de Binder la căminul de bătrâni din Mogelsberg. Ea le-a încărcat pe Facebook după ce complexul a fost închis.

Femeia, de origine filipineză, a fost amendată cu echivalentul a 960 de euro. Întrebată de ce a făcut asta, femeia a spus că este contul său de Facebook și poate face ce dorește acolo.