Ce au descoperit doi soți în bucătărie. „Cel mai urât lucru pe care l-am văzut vreodată”. FOTO

Publicat: 31 03. 2014, 20:00
Actualizat: 04 09. 2019, 21:39

După ce bucătăria le-a fost inundată din cauza unei conducte de apă roasă de un șobolan, o familie din orașul suedez Solna a cerut ajutorul unei echipe de deratizare.

Specialiștii sosiți la fața locului au instalat mai multe curse, astfel că, în mai puțin de o zi au reușit să prindă rozătoarea, relatează NY Daily News.

Spre surprinderea soților Bengtsson-Korsas, rozătoarea măsura nu mai puțin de 40 de centimetri. (BLEEEEAAAHHH :D)

Foto: NY Daily News

„Era un monstru, cel mai urât lucru pe care l-am văzut vreodată!”, a povestit Signe Bengtsson-Korsas.

„Șobolanul era atât de mare încât nu a murit imediat”, a adăugat Erik, soțul lui Signe, explicând că, după ce a fost prins în cursă, animalul a reușit să se mai deplaseze, înainte de a se sufoca complet.

Foto: NY Daily News

Cel mai probabil, șobolanul reușise să intre în casă printr-o gură de aerisire, au precizat cei doi soți.