Ce au făcut doi agenți imobiliari în casa pe care ar fi trebuit să o vândă

Publicat: 02 04. 2014, 21:23
Actualizat: 05 09. 2019, 01:31

Vrând să afle cum decurg întâlnirile dintre agenții imobiliari și potențialii clienți, proprietarul unei case din New Jersey a decis să urmărească înregistrarea realizată cu ajutorul camerei de supraveghere. Ce a descoperit însă l-a lăsat fără cuvinte: Robert Lindsay și Jeannemarie Phelan, cei doi agenți imobiliari, fuseseră filmați în timp ce făceau sex în dormitorul său.

„Camerele de supraveghere l-au surprins pe Phelan intrând în casă, apoi sărutându-se cu Linday și îmbrățișându-se în bucătărie. Mai târziu, în jurul orei 01:00, Lindsay și Phelan au intrat în dormitorul principal, s-au dezbrăcat și au început să facă sex”, relatează CBS New York.

Întâmplarea s-a repetat însă de opt ori înainte ca cei doi să fiedescoperiți. Imediat ce au aflat adevărul, soții Winer, proprietarii casei, au cerut ajutorul autorităților.

„Winer a chemat poliția, care a venit imediat. Când au deschis ușa, Lindsay tocmai încerca să-și îmbrace pantalonii”, mai scrie sursa.

Cei doi agenți imobiliari au fost dați în judecată pentru încălcarea contractului, neglijență și provocarea de daune morale. De asemenea, au fost concediați de compania pentru care lucrau.