Ce au pățit doi tineri din SUA după ce și-au anunțat relația pe Facebook

Publicat: 13 12. 2013, 09:48
Actualizat: 29 07. 2014, 20:01

O tânără din SUA și iubitul ei au fost împușcați mortal după ce și-au anunțat relația pe Facebook. China Barber și Gus Bennett au fost uciși de fostul soț al americancei în vârstă de 20 de ani, care era gelos că aceasta își găsise un nou iubit, relatează Daily Mail.

Mai mult, după comiterea crimei, Robert „BJ” Sprinkle s-a sinucis.

Foto: Daily Mail

Potrivit sursei citate, cei doi bărbați erau prieteni de mai mult timp, astfel că vestea că Gus și China aveau o relație l-ar fi supărat foarte tare pe Robert.

Pentru părinții fetei, tragedia a avut un impact cu atât mai mare, cu cât China este cel de-al patrulea copil al acestora care a murit. Doi frați ai tinerei au decedat în urma unor accidente rutiere, iar un altul a murit din cauza unei probleme de sănătate.

Foto: Daily Mail

China și Robert se căsătoriseră anul trecut, în decembrie, însă mariajul lor se încheiase în mai 2013.  Zilele trecute, Gus își schimbase statusul pe Facebook, anunțând că este într-o relație: „Numele ei este China și este o fată foarte frumoasă”.