Ce înseamnă, de fapt, visele în care faci sex

Publicat: 13 12. 2014, 14:53
Actualizat: 09 03. 2016, 13:40

Psihologii au analizat visele despre sex, mai ales cele în care partenerul nu este iubitul sau persoana de care suntem atrași. Poate că și tu ai crezut până acum că atunci când visezi că faci sex cu cineva înseamnă că asta vrei cu adevărat. De multe ori, nu este cazul, spun cercetătorii.

„Partea interesantă a viselor despre sex este că de puține ori au legătură cu asta. Sexul reprezintă o alăturare sau o uniune a două părți proprii ție.” Așa că, dacă visezi că faci sex cu șeful tău, care nu te atrage sub nici o formă, ar putea să însemne că ești nerăbdătoare să ai succes sau că vrei să fii luată mai în serios la muncă. Unii teoriticieni cred că tu reprezinți toate personajele din visele tale. Iar visele despre sex, mai ales cele cu parteneri la care nu te-ai fi gândit niciodată în acest fel, pot fi un pic rușinoase sau te pot tulbura. Și pentru că de cele mai multe ori sunt foarte puternice, îți încurajează dorința să afli mai îndeaproape ce vor să transmită”, a declarat psihoterapeutul Robi Ludwig, potrivit 7est.ro.

Interpretarea viselor despre sex

Dacă visezi că faci sex cu fostul/a  iubit/ă – Să visezi că faci sex cu fostul iubit poate să determine o serie de îndoieli. Visele de genul acesta pot fi intepretate că o încercare proprie de a te împăca cu anumite sentimente contradictorii legate de fostul partener. De asemenea, tipul emoției pe care o experimentezi în vis îți poate furniza un indiciu în privința acelor lucruri care trebuie lămurite.

Dacă visezi că faci sex cu un prieten/ă sau cu o persoană cunoscută de sex opus – Astfel de vise îți transmit că simți o apropiere emoțională de persoana respectivă sau că ești atrasă de una din calitățile sale, nicidecum că îl placi.

Dacă visezi că faci sex cu o persoană de același sex – Poate avea de-a face cu acceptarea anumitor părți ale tale pe care le-ai neglijat până în prezent sau despre care nu ai o părere excelentă. Visele în care ești în tandrețuri cu una dintre prietenele tale apropiate, sau cu o altă femeie pe care o cunoști, îți poate indica nesiguranțe pe care le ai în legătură cu relația dintre voi, sau îți poate spune că vrei să-ți cultivi o calitate sau un talent pe care îl are prietenă sau femeia respectivă.

Dacă visezi că faci sex cu un străin – Visele în care faci sex cu un bărbat sau o femeie străin/ă pot avea legătură cu una din părțile tale masculine sau feminine pe care vrei să le activezi mai mult la tine, în încercarea de a-ți menține echilibrul psihic. Iar dacă visul nu te tulbura sau nu îți provoacă teamă, poate fi un semn de evoluție personală.