Ce s-a întâmplat cu mașina a cărei alarmă a sunat toată noaptea

Publicat: 20 10. 2013, 09:50
Actualizat: 04 08. 2014, 09:43

Proprietarul unei mașini de lux din Sankt Petersburg, Rusia, a crezut că face infarct de dimineață când și-a găsit autoturismul cu geamurile sparte și cu o toporișcă în capotă.

Bărbatul a declarat polițiștilor veniți la fața locului că nu știe care este motivul pentu care i-a fost distrusă mașina. De partea cealaltă, oamenii legii au o altă variantă: aceștia sunt de părere că vandalizarea mașinii ar fi un act de răzbunare pentru că ar fi parcat în locul altcuiva.

Locatarii din zona unde a fost parcată mașina au povestit polițiștilor că alarma autovehicolului s-a declanșat în miez de noapte, aceasta sunând ore în șir, fapt ce i-a exasperat pe cei care locuiau în zona cu pricina. Spre dimineață, alarma s-a oprit brusc, dupa ce s-au auzit sunete de sticla sparta.

Cu toate acestea, locatarii intervievați susțin că nu au văzut nimic și nu știu nimic despre împrejurările în care ar fi putut să fie distrusă mașina.