Cristinel Dăncilă, dat în judecată de asociația de proprietari de la bloc. Cum s-a încheiat totul pentru soțul fostului premier

Publicat: 08 12. 2019, 19:53

Cristinel Dăncilă a fost dat în judecată, acum câțiva ani, la Judecătoria Videle, soțul Vioricăi Dăncilă având calitatea de „PÂRÂT”, într-un proces care avea menționat la rubrica „OBIECT” termenul „PRETENȚII”, scrie a1.ro.

În cele din urmă, părțile s-au înțeles și familia Dăncilă a încheiat litigiul cu asociația de proprietari a blocului în care locuiesc în Videle.

După ce s-a calificat în turul 2 al alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă a apărut alături de soțul ei într-un interviu video rarisim.

„Sincer să fiu, mi-a fost frică când am dus-o prima dată, pentru că era o fată de oraș. Venise de la oraș și am dus-o cu trenul și am luat-o cu căruța de la gară. Au ieșit tata, mama. Tată, mamă, vă prezint viitoarea mea soție! (…) „În momentul în care a intrat prima dată în curte, tatăl meu a zis… m-a tras deoparte și mi-a zis: „Crezi tu că o să se adapteze aici? Când o auzi mâine dimineață măcănitul rațelor?” „Stai liniștit, tată, că o să vezi că da”, „, a povestit într-o emisiune Cristinel Dăncilă.

„Am avut noroc și am învățat un lucru, că și eu trebuie să fiu la fel și că aceeași dragoste pe care am primit-o eu de la socrii mei și aceleași aprecieri trebuie să le transmit mai departe soției fiului meu”, a declarat Viorica Dăncilă.