Cum a fost umilită o bonă filipineză de angajatorul ei român. „M-a pus să îngenunchez în mall și să îmi cer scuze”

Publicat: 31 10. 2014, 16:34

În ultimii ani, tot mai multe familii cu copii din România au ales să angajeze bone filipineze. Asta pentru că ele muncesc mai mult, contra unor sume de bani uneori infime. Chiar dacă de cele mai multe ori sunt tratate ca un alt membru al familiei, există și excepții. Este și cazul lui Love Ynia, o filipineză în vârstă de 30 ani, venită în România în 2011. Femeia a povestit că, după ce a schimbat mai mulți angajatori, a ajuns într-o casă unde a fost umilită și jignită în repetate rânduri.

În casa „domnului M.”, așa cum Ynia l-a numit pentru a nu-i dezvălui identitatea, s-a bucurat, la început, de înțelegere și apreciere, scrie presa tabloidă. Lucrurile s-au schimbat însă complet, după ce bona a cerut o zi liberă.

„Mi-a reproșat că sunt la fel ca celelalte curve, că vreau doar bani de la el”, a povestit ea. „«Sir, vreau salariul pentru care muncesc». Mă umilea, îmi vorbea urât. Incidentul care m-a făcut să demisionez a fost când m-a pus să îngenunchez în mall și să îmi cer scuze că am pierdut o căciulă. Era mare și eu înfricoșată. Am făcut cum mi-am cerut. A doua zi, i-am spus că vreau să demisionez. «Vrei să pleci fiindcă vrei să fii prostituată, vrei bărbați». «Sir, nu sunt așa. Aveți o părere proastă despre femei, dar nu toate femeile sunt la fel»”, își amintește ea.

Nici când venea vorba de intimitate, Ynia nu era mai respectată. Când era acasă, camerele de luat vederi îi urmăreau orice mișcare, iar când părăsea locuința, era tot timpul însoțită de bodyguarzi.

„Casa lui era plină de camere video, iar în baie aveam microfon. Odată eram în balcon, singurul lor fără cameră video. M-a sunat. Probabil era la restaurant și verifica înregistrările video conectate la telefonul lui”, a spus femeia. „Nu eram în birou, nu eram în camera mea, nu eram în bucătărie, nu eram în camera lui, deci unde sunt? Am răspuns la telefon. Am intrat și m-a văzut. Altă dată mi-a spart căsuța de mail, voia să știe tot. Așa trăiam acolo. Cred că făcea asta fiindcă ținea la intimitatea lui, dar cum rămâne cu intimitatea mea? În plus, de fiecare când ieșeam din casă, mă însoțeau doi bodyguarzi, Sebi și Vali. Mergeau cu mine oriunde, chiar dacă voiam doar să mă plimb prin parcul Herăstrău sau să citesc o carte”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, filipineza susține că „domnul M.” nu este un om rău și că, în ciuda incidentelor amintite, este un bărbat respectuos.

„Este un om foarte bun, un tată dedicat și își iubește copilul mai mult decât orice pe lume. S-a purtat foarte frumos cu mine și plătea extrem de generos… (…) A avut o experiență neplăcută cu femeile și are o părere foarte proastă despre ele, crede că toate sunt ușuratice. De aceea s-a purtat urât și cu mine, dar în rest a fost un adevărat domn”, a mai explicat ea în cele din urmă.

În prezent, Ynia are un iubit român și lucrează doar cu jumătate de normă. În plus, femeia joacă și rolul principal în piesa „Produse cosmetice”, ce pune în scenă chiar povestea muncitoarelor filipineze din România.