CUTREMUR în presa din România. Patronul uneia din cele mai mari televiziuni, RIDICAT de DIICOT în această dimineață

Publicat: 27 04. 2016, 09:07

DIICOT Olt a făcut, miercuri dimineața, patru percheziții, dintre care una la domiciliul omul de afaceri Cristian Burci iar o alta la sediul unui ziar.

„Din actele de urmărire penală efectuate până la această dată a rezultat faptul că membrii grupului de criminalitate organizată, prin activitatea desfășurată în perioada 2006 și până în prezent, au creat un prejudiciu unei firme prin abuz în serviciu și delapidare în valoare de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei”, au declarant pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Procurorii susțin că în aceeași perioadă, prin introducerea în circuitele comerciale de persoane și societăți comerciale la care dețineau acțiuni sau erau deținute în totalitate de persoane apropiate, membrii grupului ar fi reușit să recicleze diferite sume de bani, care proveneau din infracțiuni, în cuantum de 18.099.000 euro și 3.811.756 lei.

Potrivit surselor citate grupul ar fi creat un prejudiciu de 25.646.825 lei, „prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și evidențierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”.

Nouă persoane sunt vizate de anchetă pentru infacțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, evaziune fiscală,instihare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, urmând ca la sediul DIICOT Olt să fie audiate 12 persoane.