Directorul IRES are un sfat pentru Iohannis: ”E greu de schimbat politica după Băsescu”

Publicat: 28 12. 2014, 17:29

”Este greu de schimbat politica din România după Traian Băsescu. De ce? Simplu, Traian Băsescu a fost totalmente pe gustul poporului, chiar dacă la final a avut niște probleme de scădere a încrederii. A fost Tătucul-jucător, adică ceea ce așteptau oamenii. A fost votat de două ori împotriva sistemului și a majorității media”, a declarat Dâncu, directorul Institutului român pentru evaluare și strategie (IRES).

El a precizat că, în aceste condiții, Klaus Iohannis va avea o misiune dificilă. ”La asemenea așteptări nu se poate ridica nici Dumnezeu, iertate-mi fie expresia și gândul blasfemic. Klaus Iohannis este investit cu o speranță de mai bine. Oamenii își vor modela așteptările, dar vor să vadă semnele unei schimbări. Vor să iasă din această logică a conflictului politic permanent, a unei administrații corupte și a lipsei de rezultate vizibile în modernizarea serviciilor sociale gen sănătate și educație”, a declarat sociologul.