Dragoș Pătraru, despre Gabriel Oprea: „L-am făcut avion pe izmenar”. Mesajul realizatorului TVR pentru vicepremier

Publicat: 26 10. 2015, 09:02

Cu aproximativ o lună înainte de moartea polițistului Bogdan Gigină, care a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce era în misiune, agentul Dorel Moraru a suferit o fractură la picior și s-a ales cu umărul dislocat, iar motocicleta a fost grav avariată, într-un accident similar.

Un reporter al TVR a observat incidentul, în timp ce mergea spre casă, și a chemat o echipă pentru a realiza un scurt material. Cu toate acestea, știrea nu a mai apărut până la urmă pe post. ”Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca a prezentat accidentul drept unul ușor, fără urmări grave pentru părțile implicate și nu a oferit alte detalii (…) Ținând cont de celelalte subiecte ale zilei și de faptul că nu erau consecințe grave, s-a luat decizia de a nu include subiectul în emisiunile informative din ziua respectivă”, se arată într-un comunicat TVR.

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii-pamflet „Starea nației”, a reacționat după ce a apărut știrea conform căreia TVR a ignorat accidentul precedent, scrie reportervirtual.ro. „Ce ziceați, că la TVR nu a fost subiectul? Nuuu, nici nu l-am făcut avion pe izmenar aseară!”, a scris Pătraru pe Facebook, cu referire la emisiunea în care l-a criticat dur pe Oprea.

„Domnu’ Gabi Oprea, deci era coloana dumneavoastră, de-aia l-ați decorat pe acel polițist post-mortem? Vă simțeați vinovat și ce-ați zis? ‘Dă-i, mă, o decorație de-aia în interes național!’. Asta trebuie să-l fi mulțumit, da! Cică atunci când l-ați decorat i-a apărut un zâmbet larg pe față. Ce porcărie! (…) Cred că o chestiune de coloană și de bun simț ar fi să ieșiți și să spuneți de ce aveați nevoie să zburați prin București la ora aia, că toți eram în trafic. Adică unde vă grăbeați? Zic că așa ar fi frumos, să răspundeți dumneavoastră, ca să nu ne apucăm noi de săpat, să aflăm de pildă că aveați oră la salonul de cosmetică sau cine știe ce naiba mai găsim”, a zis Pătraru în emisiunea sa de pe TVR.