Imagini din avion cu autostrada Nădlac-Arad. Cât de avansate sunt lucrările

Publicat: 29 10. 2014, 22:24

Pe internet au apărut noi imagini cu tronsonul de autostradă Nădlac-Arad. Filmarea a fost făcută din avion și pentru prima dată sunt difuzate și imagini de pe șantierul autostrăzii maghiare M43.

Filmările au început de la Centura Aradului și au ajuns până dincolo de graniță, peste șantierul autostrăzii maghiare M43, notează Glasul Aradului. Din imagini se poate vedea cum constructorul a avansat considerabil cu lucrarea și că au mai rămas doar puține porțiuni neasfaltate.

Pentru prima dată, filmarea merge dincolo de graniță, unde și maghiarii lucrează la partea lor de autostradă ce va asigura interconexiunea cu România. Aici lucrările sunt mai întârziate, autoritățile din țara vecină anunțând că termenul de finalizare a fost devansat pentru toamna anului viitor.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a fost prezent, în 9 octombrie, pe tronsonul de autostradă Nădlac-Arad, pentru a verifica stadiul lucrărilor și a afirmat că „România va avea șosea circulabilă până la graniță în decembrie”, în timp ce Ungaria va termina abia la primăvară autostrada până la Nădlac.