Iubitul Danielei Crudu rupe tăcerea: „Dacă aș fi bătut-o, nu mai…” / Primele declarații ale bărbatului care a băgat-o în spital pe asistenta TV

Publicat: 13 02. 2020, 12:23
Actualizat: 13 02. 2020, 12:42

Ana Crudu, sora fostei asistente TV Daniela Crudu, a făcut public mesajul pe care Sego Dubravko, iubitul croat al vedetei, l-a transmis, chiar după ce a bătut-o fără milă.

„Mi-a spus că, dacă Daniela are nevoie de ceva, să-l sune. Lui nu i se pare gravă situația, a zis că dacă ar fi bătut-o, nu mai ieșea din spital!”, a spus Ana Crudu, potrivit capital.ro.

Daniela Crudu a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce iubitul a bătut-o crunt. Vedeta este îngrijită acasă, de sora și tatăl ei.

„Daniela a fost externată, nu a avut nevoie de spitalizare. Nu are nimic intern. Are la faţă şi la picioare cred că de când a mers fără pantofi. Nu are traumatism cranio-cerebral, ci ochiul umflat şi vânăt şi nasul umflat, vânăt şi puţin fisurat. Trebuie să mergem la doctorul ei”, a declarat Ana Crudu.

Tatăl Danielei este optimist și crede că aceasta își va reveni. „Se simte foarte bine, se vindecă, toate merg spre bine. Totul este spre bine, se dă cu unguente, se regenerează totul. În două zile va fi bine.

Sunt ferm convins că a plecat din țară, ăsta e omul. Dacă ea a decis să nu depună plângere, n-a depus, e un ordin de restricție. Totul merge extraordinar de bine, e tânără, se reface”, a declarat şi Nelu Crudu.