MARS. Google marchează descoperirea dovezilor prezenței sărurilor hidratate pe Marte printr-un nou logo

MARS. NASA a anunțat, luni seară, că au fost descoperite dovezi spectrale ale prezenței sărurilor hidratate pe Marte, precizând însă că nu au fost găsite probe directe ale prezenței apei în stare lichidă pe planeta roșie.

În noul logo al Google, cea de-a doua literă „O” – care formează numele motorului de căutare – este înlocuită cu „o planetă roșie”, sub formă de animație, care bea apă cu un pai dintr-un pahar.

De asemenea, internauții pot să trimită, prin intermediul unui buton special, noul logo al Google spre a fi publicat pe rețelele de socializare Google+, Facebook și Twitter, dar și prin e-mail.

Google își schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

NASA a anunțat, luni seară, într-o conferință de presă difuzată pe site-ul agenției spațiale, că fâșiile de săruri hidratate pe care le-au descoperit pe versanții craterelor de pe Marte au fost „create de fluxuri de apă în stare lichidă”.

Savanții americani sunt de părere că acele fâșii de sare hidratată – care au o culoare întunecată – ce apar pe scoarța planetei Marte sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe planeta roșie.

Datele transmise de sateliții operați de NASA arată o serie de elemente de relief, care apar pe versanții marțieni, ce sunt asociate cu depozitele de sare.

Astfel de depozite de sare ar putea să modifice punctele de înghețare și de evaporare ale apei în atmosfera rarefiată de pe Marte, păstrând apa respectivă în stare lichidă suficient de mult timp pentru ca aceasta să poată să curgă la nivelul scoarței marțiene.

Cercetătorul Lujendra Ojha și colegii săi de la NASA au prezentat această descoperire într-un articol publicat în Nature Geoscience, potrivit BBC.

Există numeroase implicații ale existenței apei pe Marte, deoarece orice depozit de apă lichidă duce la o creștere considerabilă a posibilității ca microbii să fie prezenți la suprafața acestei planete. În plus, pentru viitoarele echipaje de astronauți care ar ajunge pe Marte, identificarea proviziilor de apă, la mică adâncime sub scoarță, i-ar ajuta să trăiască pe planetă pe baza unor rezerve locale.

Oamenii de știință se întrebau de multă vreme dacă apa ar putea să existe în stare lichidă pe scoarța lui Marte, în zilele noastre.

Nu este o teorie simplă, deoarece temperaturile de pe Marte sunt de obicei sub valoarea de zero grade Celsius, iar presiunea atmosferică este atât de scăzută, încât depozitele de apă lichidă ar trebui să înceapă să fiarbă la scurt timp după topirea ghețurilor.

Însă observațiile efectuate în ultimii 15 ani, prin care au fost identificate rigole și striații, care par că se modifică odată cu schimbarea anotimpurilor, au întărit aceste speculații.

Noile date transmise pe Terra de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), operată de NASA, par să fi rezolvat acest mister.

Sonda MRO are la bordul ei un instrument, Crism, care poate să determine structura chimică a materialelor aflate la suprafața lui Marte.

Crism a analizat materialele din patru perimetre, în care se aflau acele fâșii întunecate, ce apar în lunile de vară de pe Marte, iar apoi dispar.

Instrumentul a descoperit că acele „linii recurente de pe versanți” (RSL) sunt acoperite cu săruri.

Sărurile identificate – perclorat, clorat și clorură de magneziu – pot să reducă punctul de îngheț al apei cu 80 de grade și rata de vaporizare de zece ori.

Această combinație de factori permite depozitelor de apă să rămână stabile suficient de mult timp pentru a se scurge de-a lungul versanților și craterelor.

Cu toate acestea, locul din care provin aceste surse de apă, care creează astfel de forme de relief pe Marte, nu este deocamdată cunoscut. MRO a analizat perimetre din regiunea ecuatorială, iar orice formă de depozit de apă din acele regiuni ale lui Marte, ce ar putea să existe sub formă de gheață, ar trebui să se afle doar la adâncimi mari.

O posibilitate ar fi ca sărurile respective să extragă apa din atmosferă. Roverul Curiosity a descoperit câteva indicii puternice care par să ateste existența acestui mecanism. Însă nici în acest caz savanții americani nu știu dacă există rezerve de vapori suficient de mari în atmosfera marțiană pentru a determina producerea acelor scurgeri de apă de la nivelul versanților.

O altă teorie vizează stratul acvifer local care se dezmembrează la suprafață, însă această ipoteză nu oferă un răspuns viabil pentru fâșiile întunecate de săruri hidratate care se formează în vârful dealurilor și munților marțieni.

Cercetătorii americani consideră că poate fi avută în vedere și o teorie potrivit căreia acele fâșii întunecate se formează din surse diferite (de apă, n.r), aflate în zone diferite ale planetei Marte.

Joe Michalski, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, consideră că anunțul făcut de NASA, luni seară, este deosebit de interesant, în special datorită implicațiilor sale asupra existenței potențiale a coloniilor de microbi pe Marte, în perioada actuală.

„Știm, din studii efectuate pe extremofilele de pe Terra, că formele de viață pot nu doar să supraviețuiască, ci și să se dezvolte în abundență în condiții care sunt extrem de aride, foarte saline sau în orice alt tip de mediu ‘extrem’ în comparație cu habitatul oamenilor. De fapt, pe Terra, oriunde găsim apă, găsim viață. Acesta este motivul pentru care descoperirea apei pe Marte, după cercetări de peste 20 de ani, reprezintă o chestiune atât de interesantă”, a spus savantul britanic.

O consecință interesantă a acestei descoperiri constă în faptul că agențiile spațiale vor trebui să analizeze o serie de chestiuni suplimentare și să țină cont de locul în care vor trimite în viitor alte sonde și rovere marțiene.

Normele acceptate în prezent pe plan internațional precizează că misiunile spațiale ar trebui să fie extrem de atente în legătură cu locurile de pe Marte în care vor să plaseze sonde și roboți și în care există probabil apă lichidă.

Peter Grindrod, cercetător la Agenția spațială britanică, a explicat: „Principiile de protecție planetară stipulează că nu putem să mergem oriunde se află apă lichidă, deoarece nu putem să sterilizăm navele noastre spațiale suficient de bine, pentru a garanta că nu vom contamina acele zone. Așadar, dacă un RSL este descoperit în zona de plasare a unui rover, atunci roverul nu poate coborî acolo. Este destul de ironic, mai ales pentru următorul rover al Agenției Spațiale Europene, ExoMars, deoarece el a fost conceput pentru a căuta forme de viață”.