Mircea Badea atacă dur unul din posturile lui Dan Voiculescu. „EBA are PR la Antena3″

Publicat: 05 09. 2015, 09:08
Actualizat: 06 07. 2016, 00:35

Mircea Badea a scris că „EBA are PR la Antena3.ro” și a făcut legătura cu niște afirmații mai vechi în care preciza, tot pe fondul unei știri publicate de antena3.ro, care nu a rezonat cu principiile sale, că el este „nimeni cu acte” în trustul lui Dan Voiculescu.

„1. Nu am nicio influenta si nicio intersectie cu Antena Play.
2. Nu am nicio influenta si nicio intersectie cu www.antena3.ro sau cu vreun alt site asociat trustului.
3. Nu am nicio influenta si nicio intersectie, editoriala sau de alta natura, cu vreo alta productie in afara de „In gura presei” si emisiunea de la 18.00 la 19.00 la Radio Zu.
4. Nu am nicio functie, editoriala sau administrativa, in cadrul trustului.
Sunt doar un camarad al domnului Dan Voiculescu si al catorva, putini, de la Antena3, in lupta cu regimul ticalosit al lui Basescu. Nimic mai mult, nimic mai putin”, a scris Badea pe blog.