O adolescentă asiatică a fost violată de 30 de bărbați, timp de șase ore

Publicat: 13 03. 2014, 09:02
Actualizat: 09 08. 2014, 18:45

O adolescentă dintr-o comunitate asiatică din Birmingham a fost violată timp de șase ore de 30 de bărbați, într-un apartement din centrul orașului, printre care un tată și fiul lui.

Fata nu a fost însă decât una dintre cele 35 de victime ale violențelor de acest gen, care au depus recent mărturii despre experiențele prin care au trecut relatează The Mirror.

Raportul final prezentat recent de Shaista Gohir arată că în comunitățile asiatice din Marea Britanie au loc frecvent abuzuri sexuale, însă, de cele mai multe ori nu sunt depuse plângeri, iar familiile încearcă să ascundă aceste lucruri.

„Mai degrabă se încearcă păstrarea onoarei familiei și a comunității, decât să se depună plângeri împotriva agresorilor”, a explicat Shaista Gohir, subliniid că victimele nu primesc niciun fel de ajutor sau consiliere.

Aproape de fiecare dată, fetele care cad victime sunt de aceeași etnie sau au aceeași religie precum atacatorii. Mai grav este că, dincolo de toleranța cu care membrii comunității privesc aceste cazuri, atacatorii nu par să realizeze impactul faptelor lor.

Situații similare există și în comunitățile de musulmani, mai arată raportul citat.